Interviul acordat RFI de Miruna Căjvăneanu, ziarist român stabilit în Italia, președinte al asociației Europaeus:
Miruna Căjvăneanu: Situația grea din Sicilia se cunoaște din 2013, când un grup de cercetători de la Universitatea din Palermo a început să studieze fenomenul. Ulterior, au scris și un raport despre exploatare. Raportul a fost inițial descris și în presa locală din Sicilia. Începea cu o statistică a lucrătorilor străini și a românilor din Sicilia. Ulterior descria situația din serele din zona Ragusa. (…) Apoi, au fost și două anchete făcute de jurnaliștii de la Espresso și cei de la Corriere della Sera în 2014. Ei au povestit cazurile româncelor care lucrează în aceste sere. Sunt în zone izolate. Nu au legături nici cu autoritățile, nici cu alți conaționali, nici cu familiile. Ajung să lucreze chiar și câte 14 ore pe zi în călduri insuportabile, să locuiască în cabane improvizate. Nu de puține ori sunt constrânse chiar de către patroni să întrețină relații sexuale.
Aproape jumătate din aceste femei au între 20 și 40 de ani și provin din nordul Moldovei
Rep: De atâția ani se întâmplă aceste lucruri grave. De ce nu face nimeni nimic? De ce nu fac autoritățile locale ceva? Înțeleg că au fost relativ recent conferințe pe această temă. Este și această nouă anchetă a The Observer care spune că peste 7.000 de femei s-ar afla în această situație. De ce nu s-a întâmplat nimic?
M.C: Cred că situația s-ar explica foarte bine printr-un cuvânt italian foarte cunoscut în Sicilia. Este vorba despre ”omerta”. Omerta înseamnă în același timp tăcere, consens și acoperire. Este o situație în care se află foarte multe dintre românce. Sunt victime conștiente ale unui șantaj. Sunt puse să aleagă între a munci în acest condiții, a face compromisuri, de foarte multe ori la limită și, pe de altă parte, știu că trebuie să își țină familiile în România. Circa 40% dintre aceste femei au între 20 și 40 de ani și provin din nordul Moldovei, dintr-o zonă foarte săracă. Nu au nici instrumentele cu care să se apere. Sunt vulnerabile din toate punctele de vedere. Îmi amintesc că, în 2014, au fost multe reacții din partea autorităților italiene și a celor din România. Au fost interpelări în Parlament de la parlamentari de stânga, din Partidul Democrat. A fost și o delegație din România. În 2014 a fost un congres de patru zile organizat la Ragusa în care s-a discutat și dezbătut această situație. Totuși, atât din partea autorităților locale și naționale din Italia, cât și din partea autorităților române din teritoriu, răspunsul este același. Nimeni nu denunță, nimeni nu vorbește. Spun că nu pot acționa decât dacă cineva se duce la poliție și denunță. În 2015, după momentul culminant provocat de ancheta din Espresso, subsecretarul din Ministerul de Interne Manzione spunea că avem de a face cu un fenomen nu foarte extins, ci substațial stabil. El amintea că, în 2012, au fost doar două denunțuri, în 2013 tot două denunțuri și unul în 2014. Vorbim de numere foarte mici.
Un preot a dezvăluit adevărul despre ”petrecerile sexuale” cu românce
Rep: Vorbeați mai devreme despre omerta ca și consens, acoperire. Cine acoperă pe cine? De unde este această frică? Care este atmosfera în zonă de ajunge să se perpetueze acest fenomen fără a putea fi oprit în vreun fel?
M.C: Chiar și carabinierii din Monreale sau procuratura din Ragusa, cu care și autoritățile din România au intrat în contact pentru a afla mai multe spun că este greu de a da o dimensiune, de a da nume, de a face anchete. Mai sunt persoane curajoase, așa cum este preotul Beniamino Sacro, care a vorbit și în 2014 cu jurnaliștii italieni și a povestit despre situația extremă a femeilor. Dar a și spus că în serele din Italia există așa numite petreceri sexuale. El spune că atunci se coboară până la o degradare a umanității. De foarte multe ori există și o rușine din partea româncelor ce sunt exploatate. Cei de la Asociația Proxima spuneau că în două din aceste orașe s-a înregistrat un trist record de avorturi. De foarte multe ori aceste femei vin însoțite de bărbați care nu le lasă niciun minut singure cu medicii. Sunt, în primul rând bărbați italieni, sicilieni, dar nu numai. Au fost cazuri în care însoțitorii au fost români, chiar soții femeilor respective sau tunisieni. Sunt foarte mulți tunisieni, din primul val de imigrație, care au lucrat în agricultură în zona Ragusa și care au devenit mici propietari agricoli.
Unele femei acceptă rolul de victimă pentru a câștiga 20 – 30 de euro pe zi
Rep: Este cutremurător ce se întâmplă. Să revenim la cauza acestui fenomen. Este vorba despre mafia care controlează acele zone? De aceea autoritățile nu pot face o anchetă propriu-zisă? De asta se tem și cele care cad victime acestui fenomen?
M.C: Sunt foarte multe cauze. Am vorbit despre cauzele psihologice, despre cauzele sociologice, despre faptul că în acea zonă este o mentalitate aproape feudală. Studiul din 2013 despre care aminteam cita în introducere termenul „agromafie”. Nu este vorba despre o mafie sistematică sau ierarhică sau despre cea pe care o cunoaștem din filme. Este o mentalitate în care există exploatatori și exploatați, în care există victime, care de foarte multe ori acceptă rolul de victimă pentru a câștiga acei 20 – 30 de euro pe zi. Este un cerc vicios care se tot alimentează. Sunt mecanisme subtile la nivel psihologic care împiedică aceste femei să ia o poziție. Pe de altă parte, autoritățile ar putea face mai mult. Poate fi o mai mare implicare și o mai mare conștientizare. Chiar faptul că există o atenție a presei naționale și internaționale acum, cu siguranță ar putea duce la nașterea unor mecanisme care să scoată la lumină, să elibereze sau să ajute unele femei să denunțe. Trebuie schimbată premisa! Nu putem să pornim de la a trata fenomenul răspunzând că, dacă nu sunt denuțuri, nu putem face nimic. Această atitudine trebuie schimbată într-o atitudine proactivă, să vedem ce putem face noi, ca cei care vor să denunțe să poată denunța, să iasă din sclavie. La nivel psihologic, chiar dacă nu este sclavia pe care noi o cunoaștem, este o situație de exploatare extremă. Trebuie schimbată premisa, în primul rând din partea autorităților. (…) Vreau să citez o româncă care a vorbit cu cercetătoarea care s-a ocupat de acest fenomen. Aceasta a spus: ”dacă ești obișnuit cu România, aici nu este atât de greu”.
