Home Economie Agricultura Hotel PNL lângă Castel din secolul 15: “Este un dispreţ total faţă...

Hotel PNL lângă Castel din secolul 15: “Este un dispreţ total faţă de cultură europeană. Abia aştept nunţile cu focuri de artificii care o să umbrească castelul care este patrimoniul mondial”

0

Situație controversată la Hunedoara. La 100 de metri de Castelul Corvinilor se ridică un hotel ultramodern, despre care specialiștii spun că nu se potrivește cu imaginea medievală a zonei. Proprietarul, soțul unei senatoare (Eleonora Carmen Hărău), susține că are toate avizele pentru lucrări. Pe de altă parte, legea este destul de permisivă și nu interzice construcția unor asemenea imobile, nici măcar în zone protejate. Construit în secolul al 15-lea, Castelul Corvinilor a atras anul trecut peste 300.000 de turişti. La 100 de metri de zidurile monumentului istoric se construieşte acum un hotel cu două etaje care, conform proiectului, va fi acoperit în mare parte cu sticlă. Imobilul, spun turiştii, nu are nicio legătură cu arhitectura zonei, scrie Hunedoara Liberă.

Hotelul va ocupa o suprafaţă de 2.600 de metri pătraţi, iar construcţia lui a început acum 4 ani. Proprietarul este soţul unei senatoare PNL.

Deşi bărbatul susţine că a obţinut toate avizele şi autorizaţiile pentru construcţie, arhitecţii sunt de părere că imobilul nu îşi avea acolo locul, mai ales că la parter are trecută în proiect o sală de nunţi.

Radu Radoslav, arhitect: Este un dispreţ total faţă de cultură europeană. Abia aştept nunţile cu focuri de artificii care o să umbrească castelul care este patrimoniul mondial.”

Lucian Harău, proprietarul hotelului“Acolo am avut terenul, nu pot să construiesc în altă parte. Mi se pare o zonă bună, erau nişte ruine acolo, nişte fundaţii, era un dezastru”

În România, legea nu interzice ridicarea unor imobile în zona de protecţie a monumentelor. Dacă specialiştii ministerului Culturii îşi dau acordul pentru construire – orice antreprenor poate clădi ce îşi doreşte chiar şi în poarta unui clădiri istorice de clasa A.

Sorin Ticu, director Muzeul Castelul Corvinilor Hunedoara: “Legea nu interzice construcţii apărute în zone de protecţie a monumentului, exista o serie de reglementări din această direcţie şi o serie de avize care sunt emise de Ministerul Culturii. În momentul de faţă, în stadiul de şantier, nu este o treabă plăcută vizitatorilor. Vorbim de o construcţie ultramodernă şi o construcţie de secol 15.”

Specialiştii susţin că în ţările din vest construcţia unui astfel de hotel nu ar fi fost permisă dacă în zonă există un moment istoric.

Radu Radoslav, arhitect: “Oamenii care doresc doar profitul financiar asta este, ei asta ştiu, asta fac. Vinele sunt împrăştiate la multe nivele, de la Bucureşti care trebuia, fiind monument de valoare, bănuiesc că Unesco, România nu are asemenea altu’, în Europa de Est sunt unul sau două, în toată Europa sunt 5 sau 6.”

Reprezentanţii ministerului Culturii nu au putut fi contactaţi pentru a-şi preciza punctul de vedere referitor la acest subiect delicat.

Ad

Exit mobile version