Home Externe Hodorkovski anunță că va finanța campania electorală împotriva lui Putin

Hodorkovski anunță că va finanța campania electorală împotriva lui Putin

0

Opozantul rus în exil Mihail Hodorkovski a chemat sâmbătă la susținerea inamicului numărul unu al Kremlinului, Alexei Navalnâi, contra lui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale din 2018, anunțând totodată că vrea să renunțe la conducerea mișcării sale Open Russia (Rusia deschisă), transmite AFP.

Fostul oligarh a anunțat, în septembrie 2016, că el nu va candida la președinția rusă în 2018, dar va finanța o campanie destinată să propună o alternativă la Vladimir Putin, dacă președintele rus va decide să candideze pentru un al patrulea mandat.

Ex-patronul gigantului petrolier Iukos, care a petrecut peste zece ani în închisoare în Rusia pentru „furt prin escrocherie la scară mare” și „evaziune fiscală”, a asigurat inițial că nu se va mai amesteca în politică, după ce a fost grațiat de Vladimir Putin în ajunul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci.

Hodorkovski a anunțat de asemenea sâmbătă că va părăsi conducerea mișcării sale pro-europene Open Russia.

„Cred că societatea rusă este coaptă pentru un model fără figura unui șef. De aceea organizația noastră este fondată pe un model în care președintele se schimbă în fiecare an”, a explicat el.

„Astăzi, în Rusia, nu există în plan legal alte structuri în afara Open Russia și FBK (Fondul pentru lupta împotriva corupției, creat de Navalnâi—n.red) care să propună o politică diferită de cea urmată de autorități”, a declarat Hodorkovski, într-o conferință la Tallin, citat de site-ul mișcării sale.

Alexei Navalnâi, eliberat miercuri după ce a petrecut 15 zile în detenție pentru organizarea unei vaste manifestații neautorizate, la Moscova, contra corupției, trece drept principal oponent al Kremlinului, dar eventuala sa candidatură prezidențială riscă să fie împiedicată de condamnarea la cinci ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri.

Hodorkovski a chemat de asemenea la susținerea candidaturii lui Dmitri Gudkov, un fost deputat al opoziției, la primăria Moscovei, la alegerile municipale din septembrie 2018.

Ad

Exit mobile version