Democrata Hillary Clinton a pierdut alegerile prezidenţiale, după ce a obţinut cu 71 de electori mai puţin decât rivalul republican, deşi a strâns cu 136.053 mai multe sufragii în toate statele americane prin comparaţie cu Donald Trump, potrivit datelor CNN. În 2000, democratul Al Gore s-a găsit în aceeaşi situaţie, după ce a câştigat votul popular, dar l-a pierdut pe cel al electorilor, iar mandatul prezidenţial a fost câştigat de George W. Bush, scrie NPR.
Până la ora 15.30, un număr de 59.178.962 de alegători americani au votat pentru Hillary Clinton, în vreme ce alte 59.041.945 de sufragii s-au îndreptat spre tabăra lui Donald Trump. Asta înseamnă că prezidenţiabila democrată a obţinut cu 136.053 de voturi mai mult decât rivalul ei republican, care a fost declarat câştigător al alegerilor prezidenţiale.
Hillary Clinton a devenit al cincilea candidat prezidenţial care pierde alegerile, deşi a primit mai multe voturi din partea americanilor.
Donald Trump a obţinut însă 289 de electori prin comparaţie cu cei 218 electori ai lui Hillary Clinton.
Este pentru a doua oară în ultimii 16 ani când un candidat democrat pierde alegerile prezidenţiale deşi primeşte mai multe voturi.