spot_img
3.3 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăMehedințiHidroxiclorochina (Plaquenil) ajunge și la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin

Hidroxiclorochina (Plaquenil) ajunge și la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin

-

Ministerul Sănătăţii anunţă că a primit de la Sanofi România 18.000 de cutii de Hidroxiclorochină (Plaquenil), medicament folosit în tratamentul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.”Cele 1.080.000 de doze vor ajunge la peste 45.000 de pacienţi din România”, precizează MS, într-un comunicat transmis vineri seara AGERPRES. Și Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin va primi o parte din donație.

- Reclama -

Conform sursei citate, donaţia s-a realizat prin Unifarm şi în cel mai scurt timp vor fi distribuite astfel:

- Advertisement -

* spitalelor de fază I:
– Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” Bucureşti;
– Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” Bucureşti;
– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov;
– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca;
– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa;
– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Victor Babeş” Craiova;
– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi;
– Spitalul Clinic Judeţean de Boli Infecţioase Târgu Mureş;
– Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava;
– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Victor Babeş” Timişoara

* spitalelor suport:
– Spitalul Municipal Balş;
– Secţia externă Pneumologie – Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad;
– Spitalul Orăşenesc „Sf. Spiridon” Mioveni – corp vechi;
– Spital pediatric Piteşti – chirurgie pediatrică;
– Spitalul Municipal „Sf. Ierarh dr. Luca” Oneşti;
– Spitalul Municipal Oradea;
– Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa;
– Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani – Secţia externă OG;
– Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila – corp B;
– Spitalul Municipal Râmnicu Sărat;
– Spitalul Municipal Făgăraş;
– Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş;
– Spitalul Municipal Olteniţa;
– Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj – secţia Medicală 1;
– Spitalul Municipal Medgidia;
– Spitalul Municipal Târgu Secuiesc;
– Spitalul Orăşenesc Pucioasa – Pavilion Central;
– Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte – Ortopedie Trautomatologie;
– Spitalul CFR Galaţi;
– Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci;
– Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Sf. Ioan” – urgenţe medico-chirurgicale pentru pacienţi minori, critici şi grav;
– Spitalul Clinic Municipal Filantropia – locaţiile Sărari, Corneliu Coposu;
– Spitalul CF Craiova;
– Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova;
– Spitalul Orăşenesc Bolintin Vale;
– Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti;
– Spitalul Municipal Odorheiul Secuiesc;
– Spitalul Municipal Hunedoara;
– Spitalul Municipal Orăştie;
– Spitalul Municipal Lupeni;
– Spitalul Municipal Vutcani;
– Spitalul Municipal Feteşti;
– Spitalul Clinic de Neurochirurgie ”N. Oblu” – Iaşi;
– Spitalul de Pneumoftiziologie ”Dr. Nicolae Ruşdea” – Baia Mare;
– Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin;
– Spitalul Clinic Judeţean Mureş;
– Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – Corp Clădire Chirurgie Infantilă;
– Spitalul Municipal Sighişoara – Compartiment Pneumologie;
– Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ;
– Spitalul Municipal Caracal;
– Spitalul Municipal Câmpina;
– Spitalul Municipal Carei;
– Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău – Secţia Exterioară Boli Infecţioase;
– Spitalul Orăşenesc ”Prof Ioan Puşcaş” Şimleul Silvaniei – Secţia Exterioară Boli Infecţioase, Secţia Exterioară Pneumologie;
– Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu – 5 pavilioane externe suport;
– Spitalul Caritas Municipal Roşiorii de Vede;
– Spitalul CF 2 Timişoara;
– Spitalul Municipal Timişoara;
– Spitalul Municipal ”Teodor Andrei” Lugoj;
– Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Tulcea;
– Spitalul Municipal de Urgenţă ”Elena Beldiman” Bârlad;
– Spitalul Orăşenesc Horezu;
– Spitalul Municipal Adjud;
– Spitalul Clinic Colentina – Bucureşti

- Advertisement -

De asemenea, la lista de mai sus se adaugă Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa – Clinica Medicală 2 (compartiment reumatologie) pentru tratarea pacienţilor cu boli autoimune, dar şi spitalele de fază II, care vor fi definite prin Ordin al ministrului Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, mulţumeşte companiei Sanofi România pentru ajutor: „Hidroxiclorochina este un medicament de primă necesitate folosit pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Donaţia consistentă venită din partea companiei Sanofi România este o gură de oxigen care ajută sistemul medical românesc să trateze 45.000 de pacienţi infectaţi. Le mulţumesc public, iar gestul lor ne dă încredere că prin solidaritate şi uniţi putem câştiga lupta cu acest duşman invizibil, cum este noul coronavirus. Medicamentele donate sunt deja în depozitul de la Unifarm şi vor ajunge imediat la spitalele de mai sus. Deja la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Ioan cel Nou’ Suceava şi la Spitalul Judeţean Arad, acolo unde stocurile de hidroxiclorochină erau pe roşu, primele doze din această donaţie au şi ajuns”. 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img