de HD Hartmann
O celebra întrebare ”Quo Vadis Domine?” se poate aplica și uneia dintre cele mai mari drame politice pe care istoria noastră contemporană o trăiește. Ucraina pare a recîștiga suflu nou pentru continuarea răboiului, dar în interiorul puterii sale statale au loc bătalii politice sângeroase care pot să o distrugă complet. Iar orice proiect european sau nord-atlantic al acestei țări poate fi distrus de orgoliul celor de la Kiev.
Cu ajutorul financiar european în buzunar, după săptămâni de discuții și presiuni asupra premierului maghiar Viktor Orban, Ucraina examinează acum rezultatul negocierilor pentru banii americani din Congresul Statelor Unite. Luna Ianuarie a acestui an fatidic pentru destinul ucrainean a trecut, totul fiind în cumpănă. După șantajul direct orchestrat public de către conducerea UE de la Bruxelles, anunțat prin celebrul articol din presa anglo-saxonă, în care Ungaria a fost amenințată nici mai mult nici mai puțin cu un război economic devastator, Viktor Orban a fost obigat (metoda obligării pare a devenii un instrument democratic larg utilizat de către birocrația nealeasă de la Bruxelles) să accepte trimiterea unui ajutor de 50 de miliarde eu către Kiev, renunțând la celebrul său veto. Acesta din urmă a renunțat la opoziția sa extrem de logică și cerebrală din cauza amenințărilor directe ale Uniunii europene de a priva Budapesta de fluxul monetar de 30 de miliarde de euro. Dacă vă imaginați că UE se ține cu democrație și respect față de statele membre, lecția ungară să vă fie în minte de acum înainte. La orice curte regală de tipul celei de la Bruxelles, numai democrația nu este subiectul real. Ci doar politica de forță și de constrângere a națiunilor care au fost amăgite că va fi pace și bunăstare.
Întins pe o perioadă de patru ani, planul financiar pentru Ucraina va obliga toate țările membre ale UE să platească. Că nu a întrebat nimeni națiunile și popoarele acelor state europene dacă doresc să finanțeze drama ucraineană, nu mai contează. În viziunea birocrației UE și a propagandei sale halucinante, cine pune această întrebarea legitimă devine automat putinist. În dicționarul democrației de la Bruxelles dreptul de a te opune noii regalități pan europene este o ofensă egală cu laise majeste, deci ești condamnat a priori. Așa s-a întâmplat cu Ungaria și așa se va întâmpla cu orice țară care îndrăznește în viitor să pună la îndoială dictatul bruxellez.
Pe malul Potomacului, drama ucraineană s-a jucat la fel de nemilos. Identic ca la Bruxelles, adică cu santaj și propagandă râncedă. Numai că la Washington încă mai există democrație și dreptul la a te opune dictatelor propagnadistice ale curții imperiale de la Casa Albă. La doar o zi după ce Senatul a anunțat un acord bipartizan pentru a debloca noi finanțări pentru Kiev și majore schimbări în politica americană de migrație, Mike Johnson, președintele republican al Camerei Reprezentanților, a promis că, la nivel de Camera Reprezentanților, proiectul aprobat de Senat va fi îngropat rapid. Cu ajutorul a 3 senatori republicani care au votat alături de democrați, Casa Albă părea luni că a obținut o mare victorie. 60 de miliarde sunt oferite Ucrainei, bani proveniți exclusiv din impozitele muncitorului american. Muncitorului american nu îi pasă de un război care nu este al lui. El insă are mari probleme cu sărăcia endemică din SUA, cu mizeria și murdăria orașelor, cu lipsa de servicii medicale sau pandemia de droguri și drogați, simplu cu împușcăturile zilnice de pe străzile americane. Desigur că celor de la Casa Albă puțin le pasă de degradarea fără precedent a situației cetățeanului american, lor le pasă mai mult să învingă strategic Rusia, pentru a se încălzi în vederea marelui conflict mondial cu China.
Pentru republicanii lui Donald Trump, noua factura de sprijin pentru Ucraina devine foarte abruptă și costisitoare politic. Trimisă de Biden și aprobată de Senat, noua propunere se adaugă celor peste 110 miliarde de dolari deja dăruiți Kievului, Pe plan intern americanii nu consideră că trebuie ajutată o țară care are la fiecare colț de stradă ridicate statuile unui colaborator al lui Hitler (ne referim desigur la Bandera) declarat erou național pentru participarea lui la Holocaust și la genocidul împotriva polonezilor, alături de alte crime de masă ordonate de el și celebra armată colaboraționistă a naziștilor denumită OUN. Mai mult americanii de rînd nu văd cu ochi buni politicile aberante ecologice pe care actuala administrație Biden le duce împotriva clasei de mijloc, adevăratul motor economic al oricărei societăți civilizate și moderne. Deci, republicanul din Camera reprezentanților s-ar putea să ofere o surpriză lui Biden. Iar Trump știe exact cum să exploateze aceste sentimente reale.
Deci pentru Ucraina, deși pare o mare reușită să mai cheltuie niște bani occidentali, din greu munciți de națiunile europene și cea americană și să mai finanțeze practic un nou an de război, rezultatul final este la fel de incert ca și începutul celebrei contra ofensive din vara anului trecut.
După Europa victorioasă împotriva Ungariei, Volodymyr Zelensky își îndreaptă acum privirile către principalul său furnizor de arme și numerar, Statele Unite. Când Viktor Orban s-a opus în decembrie, Congresul american nu a reușit să concretizeze un plic de 106 miliarde de dolari, solicitat de Joe Biden, pentru a-l trimite în Ucraina și Israel. Blocarea acelui cadou de Crăciun a creat o clară destabilizare a staturii sale de cavaler al apocalipsei anti ruse pe care Zelensky și-a construit-o cu grijă. Ca atare prima victimă a furiei sale populiste și anti democratice a fost șeful armatei, Zhaluznyi, cel care a refuzat de atîtea ori să execute planurile militare periculoase și lipsite de logică ordonate de către Zelensky. În întreaga Ucraină se cunoaște tensiunea reală între cei doi bărbați, mai ales că deși actor de vodevil la origine, Zelensky și-a intrat cu dexteritate și amplă mediocritate în rolul vieții sale, acela de șef de țară în război. Cum nimeni nu i-a atras atenția asupra gravelor derapaje anti democratice, anti europene și anti cetățenești pe care măsurile lui (unele simetrice până la identitate cu măsurile de pe timpul lui Bandera) le-au declanșat, Zelesnky așteaptă ca lupta politică din interiorul SUA să se termine în favoarea lui Biden. Căci vă dau în scris, în momentul în care alți republicani vor vota faraonicul proiect financiar al lui Biden, și va trece de Camera Reprezentanților, de a a doua zi, șeful armatei ucrainiene va fi demis, ca în numai săptămîni după demitere să fie acuzat de relații cu Moscova și ponegrit de presa subordonată puterii de la Kiev. Este metoda preferată a lui Zelensky de a își anihila adversarii, reali sau închipuiți. Și toate aceste fenome nocive vor avea loc sub acoperirea apărării de către Ucraina a democrației europene, valorilor occidentale și ale intereselor americane în fața ocupantului rus.
Situația politică din SUA însă a căpătat proporții fără precedent. În Texas, stat care se învecinează cu Mexicul, atunci când Curtea Supremă a decis, la sfârșitul lunii ianuarie, să elimine zeci de kilometrii de sârmă ghimpată, ridicate în cadrul unui program amplu care vizează lupta împotriva afluxului de migranți, s-a coagulat o opoziție reală.
Guvernatorul din Texas, Greg Abbott, sprijinit de 25 dintre omologii săi republicani, a refuzat să respecte decizia celei mai înalte instanțe americane, amintind că dreptul de a controla frontiera nu este unul federal ci unul statal, deci controlul frontierei revine exclusiv autorităților din Texas. Într-o scrisoare extrem de dură, el a acuzat guvernul federal „că și-a încălcat pactul cu statele”, criticându-l pe Joe Biden pentru că nu a aplicat legile de imigrație în vigoare. Greg Abbott a subliniat că „politicile anarhice de frontieră ale lui Biden” au provocat sosirea ilegală a „peste 6 milioane de imigranți ilegali în doar trei ani”, citând articolele Constituției care îl autorizează pe el și statul său să-și protejeze granițele.
Situația este, evident, urmărită îndeaproape de fostul președinte Donald Trump, candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie. Problema migrației ilegale se află în centrul agendei electorale ale fostului președinte, care pune presiune asupra republicanilor pentru a respinge orice acord propus de Joe Biden și democrați. „Când eram președinte, aveam cea mai sigură graniță din istorie (…) Din prima zi după alegerea mea, în loc să lupt împotriva Texasului, voi lucra mână în mână cu guvernatorul Abbott și cu alte state de frontieră pentru a opri invazia, voi sigila granița și începe rapid cea mai mare operațiune de deportare internă din istorie”, a scris Trump.
De aceea Zelensky se uită cu mare interes peste Atlantic. Pentru că destinul lui politic si personal depinde nu de deciziile autarhice de la Bruxelles, sau de interesul regal pe care i-l poartă von der Leyern, ci de imensa luptă politică, publică și ocultă pentru fotoliul de la Casa Albă. Alături de el, să fim clari, orice președinte realist, care nu se hrănește din propaganda mincinoasă a ultimlor ani, se uită zilnic la balansul american. Căci destinul valorilor democratice europene destinul suveranității statelor care formează UE, destinul libertăților individuale și civile ale tuturor cetățenilor occidentali, toate acestea depind de cine este ales în iarnă la Casa Albă.
Deasupra tuturor, două capitale mondiale analizează fiecare cuvânt și fiecare gest american. Moscova și Beijing înțeleg perfect miza schimbărilor din SUA. De acele schimbări depinde dacă Moscova câștigă sau pierde pariul său asiatic. De alegerile pentru Casa Albă depinde pacea în strâmtoarea Taiwan.
Un război de lungă durată cu Ucraina, finanțat cu banii cetățenilor de democrații liberale nu poate să îi facă bine Rusiei. Un provocator taiwanez, plin de ideologie independentistă (ideologie de altfel interzisă în toată lumea populată de democrații liberale) nu poate aduce liniște la Beijing.
Din nefericire, România se joacă în curtea mică, la preșcolari, căutându-și prieteni de o seamă. Și nu prea găsește, căci colegii săi de Europă Unită sunt preocupați de destinul care îl va scrie acest an 2024
