Blocajul financiar în sistemul feroviar trebuie rezolvat urgent, altfel oprirea trenurilor va deveni o realitate, avertizează reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane, care atrag atenția asupra situației financiare critice în care a ajuns sectorul.
Într-un comunicat remis luni AGERPRES, sindicaliștii atenționează că administratorul infrastructurii feroviare, CFR SA, a notificat operatorii asupra posibilității suspendării unor trenuri pentru neachitarea TUI, în condițiile în care aceștia reclamă lipsa resurselor necesare desfășurării serviciului public.
‘De aproape două luni, finanțarea necesară din partea statului este blocată, fie prin amânarea aprobării unor bugete de venituri și cheltuieli, fie prin întârzierea aprobării unor documente programatice și de planificare, iar efectele se propagă deja în întregul sistem feroviar. Nu mai vorbim despre probleme izolate ale CFR SA, CFR Călători sau ale operatorilor privați, ci despre un cerc vicios al subfinanțării. Operatorii de transport feroviar de călători nu mai dispun de resursele necesare pentru acoperirea obligațiilor serviciului public: TUI, energie, combustibil, mentenanță, reparații și piese de schimb. La rândul său, CFR SA nu își încasează integral veniturile din utilizarea infrastructurii și se confruntă cu propriile dificultăți de finanțare. Consecințele au început deja să apară. CFR SA a notificat operatorii asupra posibilității suspendării unor trenuri pentru neachitarea TUI, în condițiile în care aceștia reclamă lipsa resurselor necesare desfășurării serviciului public’, se arată în comunicat.
În acest context, s-a creat un lanț periculos: finanțarea statului este blocată, operatorii nu își pot achita obligațiile, CFR SA nu își încasează veniturile, sunt afectate salariile și exploatarea infrastructurii, iar trenurile riscă să fie oprite.
În același timp, susține FNFMCV, trebuie deblocate urgent mecanismele de finanțare ale CFR SA inclusiv cele legate de contractul de activitate și performanță și strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare.
‘Plata salariilor este o prioritate, iar finanțarea cheltuielilor de exploatare este o urgență. Fără bani pentru energie, combustibil, întreținere, reparații și funcționarea infrastructurii, calea ferată nu poate funcționa. Problema nu mai poate fi pusă exclusiv pe seama managementului unei societăți. Atunci când atât operatorul de stat, cât și operatorii privați și administratorul infrastructurii se confruntă cu lipsa lichidităților, avem o problemă de finanțare a întregului sistem feroviar. În aceste condiții, asigurarea obligației de serviciu public asumată de operatori devine incertă cu consecința directă a opririi traficului. Avertizăm că, dacă acest blocaj financiar nu este rezolvat urgent, oprirea trenurilor va deveni o realitate. Salariile trebuie plătite. Exploatarea trebuie finanțată. Trenurile trebuie să circule’, transmite Federația.
