Home Analize Haos la Arad cu autocare supraaglomerate cu români veniți din străinătate

Haos la Arad cu autocare supraaglomerate cu români veniți din străinătate

0

Mai multe persoane care au intrat în ţară pe jos, în ultimele zile, au reclamat că de la frontieră sunt preluate de autorităţile din Arad în autocare supraaglomerate, pentru a ajunge în carantină în judeţele de domiciliu, Prefectura Arad cerând responsabililor să nu mai permită astfel de situaţii.

Filmuleţe cu autocare ocupate peste capacitate de persoane preluate din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I au fost distribuite în mediul online de pasageri care şi-au exprimat îngrijorarea că se pot îmbolnăvi în aceste mijloace de transport supraaglomerate, deşi poartă măşti de protecţie.

Prefectul Aradului, Gheorghe Stoian, a cerut Direcţiei de Sănătate Publică, instituţia care a contractat operatorul de transport care preia persoane de la frontieră pentru a fi duse în carantină, să ia măsuri pentru a nu se mai depăşi capacitatea autocarelor.

„Prefectul Gheorghe Stoian cunoaşte problema, a luat legătura cu domnul chestor de poliţie Bondar Marin, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, de asemenea, a luat legătura cu Centrul judeţean de coordonare şi conducere a intervenţiei şi cu Direcţia de Sănătate Publică Arad, dând dispoziţie să nu se mai permită accesul în autocar al unui număr de oameni peste capacitatea autocarului. Aceste autocare sunt puse la dispoziţia persoanelor care intră pe jos prin punctele de trecere a frontierei Nădlac I de către Direcţia de Sănătate Publică”, a declarat, joi seară, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma.

Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore, prin PTF Nădlac I şi PTF Nădlac II au intrat în ţară pe jos 410 persoane, care au fost preluate cu mijloace de transport contractate de autorităţi. 

Ad

Exit mobile version