Home Analize Hans Klemm: Doresc să mulţumesc secretarului general PSD

Hans Klemm: Doresc să mulţumesc secretarului general PSD

0

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)

Asistăm la începutul unei noi și frumoase prietenii, mai ceva ca în ”Casablanca”, între ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, și PSD, cu ai săi corupți cu tot. O prietenie care-l face pe marele apărător al Laurei Kovesi să uite complet de corupția din România și să laude direct și deschis penalii de la putere.

Ambasada SUA a postat azi pe siteul oficial discursul rostit de Hans Klemm la finele săptămînii trecute, la Forumul Economic ”Invest in Ialomita”, de la Amara. Un discurs neașteptat, care pare să releve o schimbare majoră de atitudine a marelui susținător al anticorupției de la noi.

În primul rînd, Klemm și-a început discursul omagiind călduros personalitățile a trei pesediști prezenți la forum. E vorba de ministrul Mediului de Afaceri, Radu Oprea, cu dosar la Parchetul General pentru evaziune fiscală și spălare de bani, deputatul Andrei Pop, coautor al propunerii legislative privind pragul minim de 200.000 de euro la abuzul în serviciu și secretarul general Marian Neacșu, condamnat penal definitiv, cu suspendare.

Trei ne-frecventabili, cum ar spune ”Corupția ucide”.

Despre cel din urmă Klemm a declarat textual:

”Forţele armate americane şi forţele armate române au o colaborare extrem de productivă şi doresc să mulţumesc secretarului general PSD pentru activitatea sa în cadrul PSD, pentru activitatea desfăşurată în Parlamentul României (s.n.) şi luarea unor decizii dificile de a investi în forţele armate române astfel încât acestea să poată avea contribuţii importante la securitatea transatlantică. De aceea este Parteneriatul nostru Strategic atât de puternic”.

Cu acest prilej, Klemm a dezvăluit că a primit de la președintele Trump o scrisoare cu instrucțiuni legat de ceea ce treebuie să facă ambasadorul de la București:

”Am o scrisoare cu instrucţiuni de la preşedintele meu care îmi spune că trebuie să încurajez comerţul şi investiţiile americane în România; drept urmare, avem multe programe la ambasadă pentru a încuraja exportul de produse şi servicii americane şi pentru a promova şi sprijini investitorii americani în România, dar şi pentru a încuraja investitorii români, companiile româneşti să se gândească să investească în Statele Unite”.

Foarte interesant, în premieră absolută, în discursul ambasadorului american nu mai apare deloc cuvîntul corupție, nici măcar cînd diplomatul prezintă principalele obstacole de care se lovesc investitorii americani în România.
Acestea sunt, mai nou, doar lipsa infrastructurii, a forței de muncă și a previzibilității politicilor publice.

Dar, ambasadorul e optimist:

”Pentru că Parteneriatul nostru Strategic este atât de puternic, Statele Unite îşi doresc o Românie mai bogată, mai prosperă, mai dinamică din punct de vedere economic şi mai dezvoltată pentru că atunci când România este mai prosperă, mai bogată şi mai dinamică din punct de vedere tehnologic, va fi şi mai puternică şi va constitui un partener mai puternic, un aliat mai puternic pentru Statele Unite”.

S-a înțelepțit Klemm spre finalul mandatului și a început să vadă lucrurile în altă lumină? Ori avem o dovadă a miracolelor pe care le poate produce o singură scrisorică, dacă vine de la cine trebuie?

Ad

Exit mobile version