HALUCINANT/ Sebastian Lazaroiu: România trebuie condusă de serviciile secrete

0
872

Fostul ministru si consilier prezidential, Sebastian Lazaroiu, sustine intr-un articol publicat pe  siteul anticarton.ro: De ce România trebuie condusă de serviciile secrete.

Argumentul lui  Lazaroiu este ca toata lumea ar fi compromisa in Romania si numai serviciile secrete nu: partidele, analistii economici, BNR,  Iohannis.

CITITI SI:  Alina Mungiu Pippidi, atac virulent la lupta anticoruptie: Cum a ajuns anticorupția noastră să fie bazată așa de mult pe niște servicii despre care știm că nu sunt sub control civil, ci mai degrabă ele îi selecționează pe oamenii politici care vor ajunge în funcții?

ARTICOLUL LUI SEBASTIAN LAZAROIU:

De ce România trebuie condusă de serviciile secrete

Înainte să vă declarați scandalizați de acest titlu, vă recomand să citiți cu atenție argumentele, după care să mai reflectați asupra lui. Trebuie să spun din capul locului că nu sunt deloc un fan al niciunei structuri de tip secret, fie că se numește serviciu de informații, masonerie sau mai știu eu ce organizații care își revendică puterea în mod ocult. Sunt conștient de pericolele care decurg din acțiunile unor asemenea structuri, tocmai prin faptul că sunt lipsite de orice responsabilitate și pot fi predispuse la abuzuri.

Dar să privim cu mult realism peisajul public din România pornind de la noul scandal iscat pe scena publică în jurul Codului Fiscal, votat de toate partidele din Parlament și întors de Președintele Iohannis de la promulgare.

Să începem cu prima întrebare.

În care dintre actorii publici putem să avem încredere atunci când susțin că acest Cod Fiscal trebuie să intre sau să nu intre în vigoare?

Putem avea încredere în PSD, care este inițiatorul Codului?

Eu cred că nu avem nici cel mai mic motiv. Și iată de ce:

– PSD susține acum un guvern muribund, cu o majoritate fragilă, condus de un premier urmărit penal, probabil dornic să-și salveze cariera politică. PSD știe că e puțin probabil să mențină guvernarea după 2016, așa încât orice măsura ar lua acum poate fi o bombă cu ceas pentru cei care urmează. Actualul Cod Fiscal nu face excepție. Pe scurt, impactul bugetar estimat al măsurilor generoase care elimină sau scad diverse taxe este de 15 miliarde de lei. ”Gaura” poate fi acoperită în trei feluri – alte taxe și impozite mărite, reducerea semnificativă a unor cheltuieli sau prin împrumuturi (adică deficit bugetar).

– PSD a introdus acum doi ani (cu sprijinul PNL) taxa pe stâlp și supra-acciza la carburanți. Ni s-au promis autostrăzi și drumuri, sper că vă amintiți. O majoritate a considerat atunci acele taxe inutile și împovărătoare. Prin noul Cod Fiscal, inițiatorii, adică PSD, renunță la cele două taxe, deci, recunosc tacit inutilitatea lor. Nu mai târziu decât în luna mai 2014, taxa pe bacșiș a avut aceeași soartă. Introdusă și apoi eliminată, după doar două luni, timp în care unii antreprenori s-au conformat aberantei măsuri, cumpărându-și case de marcat speciale pentru taxarea bacșișului.

Poți să ai încredere într-o guvernare care a dovedit maximum de incoerență în materie fiscală și care e pe punctul să se prăbușească de atâtea dosare de corupție? Eu zic că nu.

Putem avea încredere în PNL, principalul partid de opoziție, când susține că actualul Cod Fiscal este bun, dar guvernul are obligația să identifice sursele de finanțare a ”găurii” din buget produse?

Eu cred că nu. Și asta pentru că PNL a votat în bloc noul Cod Fiscal, n-a ridicat niciun fel de obiecții în Parlament și, abia acum, dă din colț în colț, pentru a nu îl izola pe Iohannis, deși părerile rămân împărțite. Unii cred că Iohannis ar fi trebuit să-l promulge, pur și simplu ca să dea bine la public, alții cred că prudența e binevenită. Tot liberalii, în luna iunie, au propus cea mai populistă măsură imaginabilă – dublarea alocațiilor pentru copii, cu un impact bugetar de 1,5 miliarde de lei. Dintr-o eroare a PSD, măsura n-a mai putut fi oprită și a intrat în vigoare.

Putem avea încredere în Iohannis când spune că actualul Cod Fiscal trebuie revizuit, întrucât nu este posibilă o relaxare atât de bruscă a fiscalității, fără o reducere de cheltuieli corespunzătoare?

Nu putem. Pentru că Iohannis n-a arătat până acum niciun fel de preocupare pentru creșterea cheltuielilor. A promulgat dublarea alocațiilor pentru copii, n-a scos un cuvânt la pensiile speciale pentru diverse categorii din administrație și, mai mult, a făcut un târg compromițător cu premierul interimar pentru creșterea indemnizațiilor demnitarilor, în absența unei grile generale de salarizare în sectorul bugetar.

Putem avea încredere în analiștii economici, care susțin că noul Cod Fiscal trebuie musai promulgat?

Nu, nu putem, pentru că majoritatea lor nu are niciun fel de răspundere pentru opiniile pe care le emit în spațiul public. Comportamentul lor este, îndeobște, cunoscut. Susțin orice relaxare fiscală, indiferent ce înseamnă asta din punct de vedere al sustenabilității și susțin orice reducere de cheltuieli, atenție!, doar înainte ca ea să se întâmple. Dacă vreun partid politic aflat la guvernare chiar pune în aplicare vreo restructurare a cheltuielilor publice, de obicei cu efecte nepopulare, analiștii economici se ascund sub masă sau, chiar mai rău, devin adversarii acestor reduceri de cheltuieli, de teamă să nu fie culpabilizați de gloata înfuriată.

Logica lor de acum este mai mult decât găunoasă. Sigur că toți suntem de acord cu o relaxare fiscală. Sigur că toți suntem de acord cu reducerea cheltuielilor publice, pentru ca relaxarea să fie sustenabilă. Dar care este succesiunea logică a lucrurilor? Ce ne spune bunul simț? Când construiești o casă nouă pe un teren, nu cureți întâi terenul?

Putem avea încredre în vocile BNR, care astăzi consideră măsurile din noul Cod Fiscal nesustenabile?

Mai degrabă nu. Lucian Croitoru, consilierul Guvernatorului, face o analiză excelentă a consecințelor noului Cod Fiscal, într-o perspectivă dinamică (mai mult aici). Mugur Isărescu atrăgea atenția zilele trecute că România nu poate deveni mai competitivă fără investiții în infrastructură și educație (cumva în opoziție cu teoriile elucubrante ale actualului premier care vrea să crească prin relaxare fiscală competitivitatea României). Totuși, nu pot să nu mă întreb unde au fost oamenii ăștia în ultimii trei ani? Ce spuneau ei când se introduceau taxe și impozite inutile și împovărătoare? Ce au zis când a fost scăzut TVA la alimente? N-aș vrea să îmi amintesc, pentru că, dacă aș face-o, aș ajunge la concluzia că BNR își calibrează pozițiile în funcție de popularitatea celor care vremelnic dețin puterea politică.

Să avem încredere în intuiția și maturitatea electoratului?

Ultimul lucru în care să avem încredere. Un electorat abia ieșit de 25 de ani din comunism, infantilizat de mass-media și politicieni, care nu refuză niciodată o taxă mai mică, un salariu crescut sau o pensie mai mare, va fi greu să judece economic riscul unor măsuri populiste pentru viitorul apropiat. Amintiți-vă perioada 2007-2010, pentru că nu trăim acum ceva nou. Tăriceanu este azi ”erou”, Băsescu și Boc, niște ”ticăloși”. Primul a dat, ceilalți au tăiat. Explicația, rațională, de altfel, ”ceilalți au tăiat, pentru că primul a dat mai mult decât avea” este incomprehensibilă pentru românul mediu. În plus, cu doar două săptămâni înainte, am avut un sondaj care arăta că românii, într-o majoritate covârșitoare , erau solidari cu haiducul Tsipras, cel ce s-a dovedit, doar șapte zile mai târziu, un escroc de doi bani, care și-a înșelat propriul popor. Deci eu zic să punem în față scenariul pesimist atunci când judecăm maturitatea electoratului.

Mai mult decât atât, PSD va folosi, în lupta politicianistă cu Iohannis și PNL, această retorică inflamată a extremei stângi și anti-globaliștilor – ”Marea Finanță Mondială (știți voi, FMI, Germania, Merkel, adică Iohannis, că și el e neamț) nu ne vrea binele, nu vrea să ne dezvoltăm”. Credeți că vor fi mulți români care, înfuriați, să spună – ”păi, mai mult rău decât ați făcut voi țării, mai mult decât ați furat voi politicienii, n-ar putea să facă nici o putere ocultă”)? Să nu fim naivi.

Cum se vede, avem o clasă politică lașă, dispusă să facă orice fel de compromis cu logica majorității neinformate, pentru a ajunge sau a se menține la putere, ca să fure mai mult. Avem o presă care, în mare parte, niciodată n-ar refuza românilor dreptul de a primi, indiferent de consecințele unui asemenea dezmăț populist. Avem instituții care ar fi credibile prin expertiza lor, dacă n-ar depinde de bunăvoința unei majorități politice conjuncturale.

Cum facem să ieșim din acest cerc vicios? Repet: electorat imatur, politicieni lași și populiști, presă, în mare parte, doar ”vocea majorității”, instituții cu expertiză dependente politic.

Cine va răspunde peste doi sau trei ani dacă noul Cod Fiscal se va dovedi nesustenabil? Dacă măsurile imprudente ne vor duce spre un deficit excesiv, cine va răspunde pentru alți ani de austeritate? Cine va răspunde dacă toate astea se vor întâmpla pe fondul unui GREXIT (numai naivii pot spune că pericolul a trecut), așa încât România să fie din nou aruncată la periferia lipsită de credibilitate? Răspunsul e simplu – nimeni. Va fi hărmălaia binecunoscută, în care toată lumea va da vina pe toată lumea, iar analiștii economici, care azi spun ”să se promulge, cu orice preț”, vor striga în gura mare: ”v-am zis noi!”.

Într-un articol anterior, am dat exemplul Greciei de azi, dar și al Germaniei dintre cele două războaie mondiale, pentru a ilustra capcana populismului. Popoarele au momentele lor de creștere și scădere. Nu poți să-i acuzi pe români că sunt neinstruiți, ca nu au o minimă cultură economică sau instituțională, că nu au răbdare, că nu se comportă rațional. Cei care folosesc aceste perioade proaste ale națiunilor sunt liderii cinici, care profită de lașitatea și incoerența unei întregi clase politice, pentru a pune mâna pe putere sau pentru a se menține la putere. Invariabil politicienii sunt cei care își conduc popoarele spre dezastru. Nu toți, dar nu e nevoie decât de unul singur, că îl cheamă Hitler, Tsipras sau Ponta, care să speculeze instinctele colective cele mai tenebroase, lăcomia, frustrarea, deznădejdea și să împingă un popor întreg pe marginea prăpastiei.

Cine va putea opri aceste specimene? Cine poate interveni să elimine din viața publică păstorul scelerat care-și duce poporul orb către marele hău?

Vedeți dacă nu cumva găsiți răspunsul în titlu.