Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Leocadia Gavrilescu.a dat un ordin de ministru pentru relocarea unui cuib de barză de pe raza localităţii Schitu Goleşti, la 600 de metri vest pe un alt stâlp de electricitate, care a fost publicat marți în Monitorul Oficial.
Ordinul ministrului publicat în Monitorul Oficial invocă la motivare referatul de aprobare din 3 februarie 2015 al Direcţiei biodiversitate, care a ţinut seama de Avizul Academiei Române din 20 februarie 2015, luând în considerare prevederile din Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţien a speciilor de floră şi faună sălbatică, în temeiul prevederilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, precum şi ale Hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Replica de Constanța comentează: Ordinul de ministru pentru mutarea unui cuib de barză a fost publicat ieri în Monitorul Oficial, iar din lecturarea acestuia deducem c-a fost vorba de o operaţiune grandioasă, prin care s-au angrenat zeci de funcţionari ai statului. S-au emis rapoarte, s-au făcut studii academice, au fost consultaţi specialişti în mediu şi jurişti, toate acestea în mod oficial, guvernamental şi plătite din bani publici, pentru ca ministrul Leocadia să aprobe mutarea unui cuib de barză de pe un stâlp pe altul. Asistăm la o formă monstruoasă a birocraţiei absurde, dusă la extrem, pentru că nu e nimic în neregulă să ajuţi un animal, mai ales că barza este specie protejată, dar efectiv nu era nevoie de un întreg aparat guvernamental pentru mutarea unui cuib, în condiţiile în care există atâtea alte probleme de rezolvat pentru acest minister.