Home Economie Agricultura HALUCINANT: Ministrul agricultorii RECUNOAȘTE: 145 milioane de euro pentru irigații, aruncați la...

HALUCINANT: Ministrul agricultorii RECUNOAȘTE: 145 milioane de euro pentru irigații, aruncați la coș

0

Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a declarat vineri că cele 145 de milioane de euro alocate anul acesta pentru refacerea sistemului de irigaţii nu au fost utilizaţi pentru că ar fi durat mult timp să construiască o strategie care să corespundă normelor de mediu, aşa că a pus la punct un Plan National pentru Irigaţii, care la rândul său a consumat mult timp, scrie Ziarul Financiar.

Practic bugetul pentru irigaţii s-a triplat în anul 2016 faţă de anii precedenţi, de la o medie de 45 milioane de euro în trecut, la 145 mil. euro anul acesta, bani care făceau parte din planul de refacere a în­tre­gului sistem de irigaţii şi care au rămas neutilizaţi după mai bine de jumătate de an de la alo­care.

„Banii nu au fost cheltuiţi în 2016 dintr-un motiv foarte simplu: Legislaţia adoptată anul trecut prevedea adoptarea unui strategii cu evaluare de mediu, care lua o mulţime de timp şi atunci ne-am dus la Parlament, am adoptat un act legislative ca să ocolim această strategie şi am introdus un Plan National pentru Irigaţii. Aceasta este explicaţia. Sigura acest lucru a luat timp şi ne-a adus în situaţie în care suntem”, a declarat ministrul agriculturii, după întâlnirea cu reprezentanţi ai sectorului vegetal, la Afumaţi, jud. Ilfov.

Valoarea producţiei ramurii agricole a scăzut cu 6,6% în 2015 faţă de anul precedent, în principal din cauza condiţiilor climatice nefa­vo­rabile. Seceta, care se repetă o dată la câţiva ani, a lovit producţia vegetală, care a scăzut cu 10,4%. Serviciile agricole au scăzut cu 13,5%, în timp ce producţia animală a făcut un salt uşor faţă de nivelul lui 2014 (plus 1,5%), arată datele Institutului National de Statistică (INS).

Ad

Exit mobile version