Home Analize Guvernul ungar a confinanțat un hotel Hilton la Târgu Mureș. Alte 8...

Guvernul ungar a confinanțat un hotel Hilton la Târgu Mureș. Alte 8 proiecte hoteliere sunt în Ţinutul Secuiesc

0

Transilvania s-a îmbogăţit cu o nouă „bijuterie a industriei hoteliere”, confortabilă, practică, ce face faţă tuturor nevoilor, a declarat, marţi, la Târgu Mureş, Levente Magyar, secretar ungar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la ceremonia de inaugurare a hotelului Hampton by Hilton, cofinanţat de Guvernul Ungariei.

Secretarul de stat, care este şi adjunct al ministrului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, a declarat că una dintre direcţiile Programului de dezvoltare economică, lansat în urmă cu 7 ani, a fost sprijinirea afacerilor în domeniul turismului de înaltă calitate şi a investiţiilor. Investiţia Hilton din Târgu Mureş a făcut parte din acest demers, în paralel cu alte 8 proiecte hoteliere în Ţinutul Secuiesc.

Levente Magyar a subliniat că, în cadrul Programului de dezvoltare economică, Guvernul ungar a subvenţionat, până în prezent, cu aproximativ 150 de miliarde de forinţi (401,18 milioane euro) antreprenorii din Ungaria sau pe cei maghiari din Transilvania care investesc în Transilvania, contribuind astfel la crearea unei valori economice de 800 de milioane de euro.

“S-au construit fabrici, s-au construit uzine, s-au construit hoteluri, s-au construit pensiuni, micii fermieri au reuşit să-şi mărească activele. Programul a acoperit o gamă foarte largă, de la micii fermieri care au cumpărat active, până la hotelurile Hilton, ne aflăm în topul acestei game. Este greu de menţionat ceva de calitate superioară de care am putea să ne mândrim mai mult în acest segment”, a afirmat politicianul.

Levente Magyar a subliniat că Guvernul ungar depune eforturi continue pentru ca municipiul Târgu Mureş, întregul Ţinut Secuiesc şi Transilvania, precum şi marile oraşe din România, să fie cât mai uşor accesibile din Ungaria, a adăugat acesta. Există un zbor de linie zilnic între Budapesta şi Cluj-Napoca, iar legătura Budapesta-Târgu Mureş nu este încă zilnică, dar se doreşte ca aceasta să devină zilnică, a spus el.

În cadrul ceremoniei de la Târgu Mureş, secretarul de stat a anunţat că a fost luată decizia de lansare a unui zbor direct de la Budapesta către Braşov, care va oferi astfel acces zilnic de la Budapesta către un alt punct al Ţinutului Secuiesc şi al Transilvaniei.

“Ne străduim să atragem turişti şi oameni de afaceri în acest sistem economic dinamic din Transilvania, România, la dezvoltarea căruia am putut contribui şi noi”, a explicat politicianul de la Budapesta.

Investiţia de la Târgu Mureş, iniţiată şi executată de Groupul Multinvest şi operată de grupul Hilton, a fost finanţată în proporţie de 35% de Fundaţia Pro Economica, care este responsabilă pentru Programul de dezvoltare economică al Guvernului ungar în Transilvania. Această investiţie reprezintă o nouă piatră de hotar în dezvoltarea vieţii economice a municipiului Târgu Mureş care este centru strategic al regiunii, se arată în comunicatul remis de investitor agenţiei ungare de presă MTI.

Ad

Exit mobile version