Home Analize Guvernul, o nouă lovitură pentru industria hotelieră

Guvernul, o nouă lovitură pentru industria hotelieră

0

Guvernul se pregătește pentru reducerile bugetare anunțate deja prin declarații publice de premierul Florn Cîțu. Premierul le-a spus liderilor PNL, reuniți luni în ședința Biroului Executiv al partidului că ia în calcul, ca măsură pentru încadrarea în deficitul de aproximativ 7%, să nu mai acorde vouchere de vacanță bugetarilor în 2021, subliniind că vor putea fi folosite cele din 2019 și 2020 care au rămas neutilizate, au declarat pentru G4Media.ro surse participante la ședință.

Nicolae Demetriade, fost președinte ANAT, apreciază că măsura va afecta și mai mult hotelierii, a căror activitate a fost lovită de pandemie. În plus, mai spune el, poate că efortul bugetar era consistent dar banii rămaneau în țară. 

“După cum am văzut că nu s-au mai majorat nici pensiile celor 4  – 5 milioane de pensionari , era de așteptat ca Guvernul să nu ierte nimic din ce ar fi însemnat un venit pentru salariați.  Pentru turism înseamnă  încă o lovitură, care ne pune într-o situație delicată. Este greu să mai găsim o soluție pentru a merge mai departe. Iar guvernanții nu au reușit să ne plătească nici acele drepturi pe care ni le-au promis de câteva luni de zile. De exemplu, Kurzarbeit- munca flexibilă, pentru care noi am plătit salariaților.  Se găsesc fel de fel de motive și explicații care nu ne ajută cu nimic. Pentru că fiecare zi care trece înrăutățește situația financiară, duce la tot mai multe renunțări din partea patronilor, la a-și continua activitatea, la a-și păstra personalul și nu știm ce se va întâmpla în lunile următoare pentru că nu există nimic care să ne dea speranță.”, explică Nicolae Demetriade, fost președinte ANAT.

“În cazul în care s-ar fi acordat de către toate unitățile bugetare ar fi însemnat  în jur de 200 de milioane de euro , la nivelul întregii țări, pe un an de zile. Asta nu înseamnă că acești bani se pierdeau, ei ar fi rămas în industrie. Asigurau niște locuri de muncă, asigurau o recuperare a forței de muncă a celor care plecau în vacanță. Acum s-a dus orice speranță. (…) După tot ce s-a întâmplat până acum în economie, după toate promisiunile și ulterior la renunțarea la ducerea lor la îndeplinire, era logic să urmeze și această măsură pe care o dezavăum complet și care ne afectează în ultimul grad”, mai spune Nicolae Demetriade.

Ad

Exit mobile version