Guvernul Meloni, 9 miliarde euro pentru economie

Italia a aprobat joi un pachet de măsuri în valoare de nouă miliarde de euro (8,96 miliarde de dolari) pentru a atenua impactul preţurilor ridicate ale energiei, a majora producţia de gaze şi a menţine stocurile înaintea iernii, transmite Reuters.

Măsurile vor duce la adâncirea deficitului bugetar anul acesta la 5,6% din PIB, de la un nivel estimat la 5,1% din PIB, conform Documentului economic şi financiar (DEF), care stabileşte obiectivele privind finanţele publice şi economia în perioada 2021-2024, publicat săptămâna trecută de Trezoreria Italiei.

Este primul act legislativ economic aprobat de noul Guvern de dreapta condus de Giorgia Meloni, după o şedinţă care a durat două ore.

Trezoreria a informat că peste o treime din sumă va fi folosită pentru extinderea până la finalul anului a scutirilor de taxe şi subvenţiilor acordate firmelor mari consumatoare de energie şi gospodăriilor vulnerabile. Aceste măsuri fuseseră introduse de precedentul Guvern şi sunt finanţate până în noiembrie. De asemenea, reducerea accizelor la benzină, care ar urma să expire în 18 noiembrie, va fi de asemenea extinsă până la 31 decembrie.

Noile măsuri prevăd ca firmele să poată achita facturile la energie în maxim 36 de tranşe, conform schemei care include garanţii de stat în cazul intrării în incapacitate de plată. Garanţiile sunt furnizate de societatea italiană de asigurare de credite SACE, cu condiţia ca firmele beneficiare să nu plătească dividende sau să nu răscumpere acţiuni, a precizat Trezoreria.

De asemenea, statul va renunţa la impozitarea veniturilor suplimentare plătite angajaţilor, pentru a-i ajuta să facă faţă creşterii preţurilor energiei, nivelul maxim stabilit fiind de 3.000 euro per angajat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare