Guvernul ungar va da până la trei milioane de forinţi (9.693 de dolari) fiecărei familii drept ajutor pentru renovarea locuinţei, aceasta fiind ultima măsură adoptată de Executivul de la Budapesta pentru a stimula revenirea economiei după pandemia de coronavirus, transmit Reuters și Agerpres.
„Familiile cu cel puţin un copil vor putea recupera jumătate din costurile lucrărilor de renovare, până la trei milioane de forinţi”, a declarat ministrul pentru Familie, Katalin Novak.
Sprjinul oferit de stat va acoperi costul lucrărilor pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a locuinţei, renovarea băii sau bucătăriei, precum şi extinderea locuinţei. Novak a dat drept exemplu cazul unei familii cu un copil care ar putea cheltui şase milioane de forinţi pentru lucrări de renovare şi economisi trei milioane de forinţi.
Acest anunţ vine la o săptămână după ce premierul Viktor Orban a anunţat că Ungaria va aplica o cotă redusă de TVA de 5% pentru proiectele de construcţii de locuinţe, până la finele lui 2022, în ideea de a susţine sectorul construcţiilor.
Ungaria, ţară care are o rată standard TVA de 27%, cea mai mare din Uniunea Europeană, a mai aplicat o rată TVA de 5% pentru proiectele de locuinţe începând din 2016 şi până la finele anului trecut. Măsura a declanşat un boom al locuinţelor în Budapesta, care a permis ca Ungaria să înregistreze ritmuri de creştere economică cuprinse între 4% şi 5%.
Economistul ING, Peter Virovacz, a apreciat că anul viitor deficitul bugetar va urca până la 4% din PIB, peste ţinta de 2,9% din PIB inclusă în bugetul pe 2021. „Măsura se înscrie în politica Guvernului de a spijini familiile şi construcţiile de locuinţe. Cu toate acestea, astfel de măsuri unicat nu pot inversa şocul economic provocat de pandemia de coronavirus”, a adăugat Virovacz.