spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-5.4 C
București

Guvernul Lecornu 2 călcat in picioare de socialiștii care îi susțin: Poate fi ultima săptămână de guvernare

În Franţa se anunţă o săptămână decisivă pentru dezbaterea bugetului anului viitor. Socialiştii ameninţă cu cenzura dacă amendamentele propuse nu vor fi incluse în schiţa bugetară. Este vorba în special de taxarea cu cel puţin 2% a marilor averi de peste 100 de milioane de euro. Soarta cabinetului Lecornu 2 depinde de socialişti care pot înclina balanţa în cazul unei moţiuni de cenzură. În caz de adoptare, următorul pas ar fi dizolvarea Adunării Naţionale şi convocarea de către preşedintele Emmanuel Macron a alegerilor legislative anticipate, transmite RFI.

Dezbaterile de până acum legate de taxarea marilor averi nu au dus la niciun rezultat. Ministra Conturilor Publice, Amélie de Montchalin, a anunţat că de luni sunt examinate cu prioritate anumite articole, amânând de facto examinarea taxei Zucman, apărată de stânga, pentru mai târziu în cursul săptămânii.

Reamintim că taxa Zucman propusă de socialişti se referă la taxarea cu cel puţin 2% a marilor patrimonii de peste 100 de milioane de euro. Potrivit socialiştilor, aplicarea acestei taxe ar aduce la buget între 5 şi 7 miliarde de euro.

„La sfârșitul acestei săptămâni, vom ști dacă vom ajunge la dizolvare sau nu”, a declarat Olivier Faure, prezent la televiziunea de ştiri LCI. „Dacă vom ajunge acolo (…), putem considera că în luna noiembrie vor avea loc alegeri legislative”, a mai spus Olivier Faure.

Liderul socialiştilor, Olivier Faure, a agitat spectrul unei noi cenzuri, care ar duce probabil la dizolvarea parlamentului, dacă guvernul nu va ceda în următoarele zile în privința impozitului pe averile mari.

După ce a obținut suspendarea reformei pensiilor, Partidul Socialist intenționează să profite de avantaj, concentrându-și revendicările asupra acestui obiectiv: taxa Zucman, care se află în centrul discuțiilor din Adunarea Naţională privind partea de „venituri” din bugetul anului viitor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Articole relationate

    Categorii populare