Confiscarea activelor private ruseşti ar submina Constituţia elveţiană şi ordinea juridică prestabilită, a declarat miercuri guvernul elveţian, citând concluziile unui grup de lucru înfiinţat de Oficiul Federal de Justiţie, relatează Reuters.
Elveţia a îngheţat active financiare în valoare de 7,5 miliarde de franci elveţieni (8,13 miliarde de dolari) în cadrul sancţiunilor împotriva ruşilor pentru a pedepsi Moscova pentru invazia sa în Ucraina, a anunţat în decembrie Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice.
În urma discuţiilor internaţionale şi a solicitărilor parlamentare privind posibilitatea ca banii să fie folosiţi pentru a finanţa efortul de reconstrucţie în Ucraina, Berna a analizat ce ar putea face cu activele îngheţate şi a înfiinţat un organism de lucru pentru a dezbate această problemă.
Acest grup de lucru înfiinţat de Oficiul Federal de Justiţie (Ministerul de Justiţie) a ajuns la concluzia că exproprierea activelor private de origine legală fără despăgubiri nu este permisă de legislaţia elveţiană, iar confiscarea bunurilor private îngheţate „este incompatibilă cu Constituţia federală şi cu ordinea juridică în vigoare şi încalcă angajamentele internaţionale ale Elveţiei”, se arată într-un comunicat al guvernului de la Berna.
„Alte ţări au drepturi şi garanţii constituţionale similare”, a transmis guvernul elveţian.
Băncile elveţiene s-au opus, de asemenea, confiscării. „Nu există niciun temei juridic pentru confiscare în prezent”, a declarat luna trecută Asociaţia elveţiană a bancherilor.