Home Economie Guvernul crește salariile cu 50% în Ministerul Finanțelor doar la centru

Guvernul crește salariile cu 50% în Ministerul Finanțelor doar la centru

0

Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX afirmă că majorarea de peste 50% a salariilor de bază acordată de la 1 noiembrie 2015 angajaților din sectorul finanțe vizează doar salariații din structurile centrale, fapt pentru care, luni, toate sindicatele afiliate la SED LEX vor organiza ședințe cu membrii de sindicat pentru a decide reacția la nivel național față de această decizie a Guvernului, transmite Agerpres.

„Pentru o corectă informare a opiniei publice referitoare la creșterile salariale acordate angajaților din finanțe prin OUG nr. 47/2015, Biroul Executiv al Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX face precizarea că de majorarea de peste 50% a salariilor de bază, începând cu 1 noiembrie 2015, vor beneficia aproximativ 3.000 de persoane, mai precis numai salariații din cadrul structurilor centrale ale Ministerului Finanțelor Publice și ANAF, nu și cei 23.000 de angajați din structurile teritoriale (administrațiile județene ale finanțelor publice). Luni, 2 noiembrie 2015, toate sindicatele afiliate la Alianța SED LEX (muncă, pensii, finanțe, primării, garda de mediu, statistică) vor organiza ședințe cu membrii de sindicat pentru a decide reacția la nivel național față de această decizie a Guvernului”, se precizează într-un comunicat al SED LEX, remis vineri AGERPRES.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, transmis, vineri, AGERPRES, aproximativ 5.700 de salariați din MFP, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP) vor beneficia de majorarea salariilor de bază, în medie, cu 22%.

Ad

Exit mobile version