Home Analize Guvernatorul Băncii Ungariei anunță un control al prețurilor: După succesul procesului de...

Guvernatorul Băncii Ungariei anunță un control al prețurilor: După succesul procesului de dezvoltare a economiei din deceniul precedent şi după gestionarea cu succes a crizei din ultimii doi ani, Ungaria trebuie să câştige şi lupta anilor 2020

0

După succesul procesului de dezvoltare a economiei din deceniul precedent şi după gestionarea cu succes a crizei din ultimii doi ani, Ungaria trebuie să câştige şi lupta anilor 2020, a subliniat, marţi, György Matolcsy, într-o conferinţă de presă difuzată pe site-ul de video-sharing al Băncii Naţionale a Ungariei (MNB).

Guvernatorul băncii centrale a declarat că lupta împotriva inflaţiei în Ungaria trebuie să continue până când aceasta va ajunge la nivelul de 3%, care reprezintă pragul de stabilitate a preţurilor. Acesta a adăugat că anul viitor inflaţia ar putea începe să revină în intervalul ţintei de inflaţie al băncii centrale.

Consiliul Monetar al Băncii Naţionale a Ungariei a majorat rata dobânzii de referinţă la 5,40%, ceea ce reprezintă o creştere de 100 de puncte procentuale, şi a majorat cu aceeaşi valoare şi limitele intervalului de referinţă a dobânzilor.

În comparaţie cu perioada de după 2010, György Matolcsy se aşteaptă în anii următori la condiţii complet diferite, la riscuri mai mari, dar şi la oportunităţi mai mari. Procesele vor fi similare cu cele din anii 1940 şi 1970, deoarece efectele războiului militar, energetic şi financiar se vor resimţi simultan. În această situaţie, Ungaria va trebui să depună eforturi pentru a reduce inflaţia, dar, în acelaşi timp, să-şi păstreze echilibrul bugetar şi echilibrul balanţei de plăţi, precum şi redresarea productivităţii care poate face sustenabilă recuperarea decalajului economic, a explicat Guvernatorul băncii centrale. 

Acesta a propus, de asemenea, o nouă reformă fiscală, afirmând că Ungaria are nevoie de un sistem fiscal ecologic şi digital, având în centrul acestuia taxele pe vânzări.

Matolcsy a mai adăugat că, în următoarele săptămâni, MNB va pregăti un program de stabilitate pe doi ani şi, pe termen lung, se pregăteşte o cooperare eficientă cu Guvernul ungar, deoarece pentru consolidarea situaţiei de echilibru vor fi necesare atât instrumente de politică fiscală şi monetară, cât şi instrumente de control al preţurilor.

Dacă se va reuşi acest lucru, György Matolcsy consideră că, până în anul 2030, Ungaria ar putea într-adevăr să depăşească nivelul mediu de dezvoltare al UE.

Ad

Exit mobile version