Home Analize Grupul Feroviar Român al lui Gruia Stoica vrea să cucerească și Grecia

Grupul Feroviar Român al lui Gruia Stoica vrea să cucerească și Grecia

0

Procedurile care trebuie îndeplinite pentru ca Grup Feroviar Român (GFR) să intre, după mai mulți ani de încercări, pe piața elenă, sunt așteptate să fie finalizate în această lună, prin omologarea vehiculelor, transmite Profit.ro.

În primăvara anului trecut, Profit.ro a anunțat că GFR a primit o licență de operare de la autoritatea de reglementare în domeniul feroviar din Grecia, etapă importantă pentru operarea pe această piață.

GFR, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, prezent deja în țări ca Ungaria, Bulgaria și Austria, vrea să intre pe încă cel puțin 7 noi piețe: Cehia, Macedonia de Nord, Slovacia, Belgia, Olanda, Muntenegru și Slovenia, era indicat anul trecut. În februarie acest an, Grupul Grampet al lui Gruia Stoica a anunțat că a lansat operațiunile Train Hungary – Sucursala Ljublijana, în Slovenia, extinzându-și astfel activitatea diviziei de transport feroviar de marfă la zece țări din regiune.   Grampet este cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România și din Europa Centrală și de Sud-Est, având circa 7.000 de angajați.

Ad

Exit mobile version