spot_img
-0.6 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriGruparea Daniel Constantin și decanul de la Zootehnie

Gruparea Daniel Constantin și decanul de la Zootehnie

-

Noi informaţii ies la iveală după ce s-a aflat cum a fentat închisoarea fiul lui Gheorghe Mărginean, decanul Facultatii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMV),  care a administrat afacerile tatălui, scrie CanCan.

- Reclama -

CITIȚI ȘI: Apropiații lui Daniel Constantin scapă ieftin: 2 ani cu suspendare după ce a escrocat UE cu peste 370.000 euro

- Advertisement -

„Sponsorul” Gheorghe Emil Mărginean de la Facultatea de Zootehnie din cadrul USAMV. Cine este, de fapt, tatăl tânărului de 29 de ani care făcut o fraudă de 370.000 de euro cu fonduri europene. Şi care a scăpat cu sprijinul maestrului Mircea Pârvu.

DETALIILE PUBLICATE DE CANCAN: 

- Advertisement -

Potrivit declaraţiei de avere, Mărginean este acţionar prin firma sa Karpaten Turism, cu 50% în Karpaten Outgoing SRL Bucuresti. Adică exact societatea prin care fiul a dat tunul de 370.000. Restul părţilor sociale sunt deţinute de fiul său Alexandru Mărginean, care deţinea şi calitatea de administrator. Poate o să vă întrebaţi de ce decanul de la Zootehnie şi-a lăsat fiul să fie administrator, având în vedere că nu avea o aşa mare experienţă. Simplu! Pentru că legea îi interzice lui Gheorghe Mărginean să fie administrator, cât timp este şi decan. Aşa că în hârtii toţi cei în situaţia aceasta îşi nominalizează persoanele de încredere. Situaţia interesantă aici este: oare nu cumva fiul a fost condamnat degeaba, fiind doar un paravan pentru acte, şi tatăl a fost cel vinovat? Fiul şi-a mascat tatăl? Mărginean a precizat în declaraţia de avere că are un apartament în Bucureşti, care a fost închiriat, încasând astfel 8.000 lei într-un an, dar şi două case. Nu are maşină sau bijuterii. A avut un credit luat de la bancă în 2015, pe care l-a achitat un an mai tîrziu. Potrivit declaraţiei de avere din 2016, a avut un câştig anual de la USAMV în valoare de 52.000 lei, iar dividendele încasate de la firmă au fost de aproape 330.00 lei. Deşi a făcut milioane din turism scrie presa, iar în trecut declara că aduce peste 200.000 de turişti anual în România, declaraţia de avere este subţirică. Surse indică activităţi comerciale totuşi de dimensiuni mari dar şi multă bunăstare vizibilă. Ciudat!

 Mărginean
Mărginean „Sponsorul”, fostul ministru şi actualul rector Sorin Câmpeanu „Linia întâi”, Daniel Constantin „Spatele”, Doamna Jeni, secretara, plătită şi de firma „Sponsorului”, dar şi de Universitate, Răzvan Teodorescu „Mâna dreaptă” sunt câteva dintre personajele care au pus mâna complet pe combinaţia USAMV

Activitatea Karpaten însă se bucură la nivel de USAMV de o puternică susţinere şi promovare în rândul cadrelor universitare. 🙂 Oamenii din familia USAMV pun umărul la prosperitatea domnului Mărginean, care se ştie că nu rămânde indiferent. Spre exemplu, luăm cazul lui Ionuţ Răzvan Teodorescu, „mâna dreaptă” a lui Sorin Cîmpeanu. Un om cu o carieră nemaivăzută: din decan la Îmbunătăţiri funciare (unde a fost chiar şi Cîmpeanu) a ajuns prorector, rector interimar şi totodată Preşedinte interimar la Consiliul Naţional al Rectorilor. Toată ascensiunea în doi ani. Cei care cunosc sistemul înţeleg că e foarte dificil. Un asemenea om ocupat şi cu preocupări universitare ce credeţi că postează, la ce dă share pe Facebook? Vă mai dăm un hint: dă la aceeaşi pagină căreia îi dă share şi secretara dânsului, doamna Tudor, Vali Tudor.…Nu aţi ghicit? Amândoi sunt preocupaţi de promovarea paginii Karpaten, excursii şi minunate călătorii! Şi cu avionul nu doar cu autocarele din campania ALDE, despre care presa scrie că au fost puse la dispoziţie…

Bossul este însă plin de surprize! Bun prieten, frate chiar, cu Sorin Cîmpeanu, rectorul USAMV, şi el membru ALDE, Mărginean nu a uitat-o s-o plătească lunar pe asistenta acestuia, de care fostul ministru este foarte, dacă nu extrem de apropiat. Şi aici vorbim de Jeni Veronica Tiu. Cu mânuţa ei, doamna Jeni a scris în declaraţia de avere că a primit bani de la Karpaten Turism, firma decanului de la Zootehnie. Aceeaşi societate care deţine 50% din firma în care fiul lui Mărginean era administrator în momentul în care a dat ţeapa, şi a fost condamnat la închisoare. Doamna Veronica a precizat în declaraţia de avere că a fost plătită de Karpaten pentru activităţi administrative. Tot pentru aceleaşi abilităţi a luat bani şi de la USAMV. Fiind extrem de calificată mai este cooptată şi în multe activităţi de cercetare ştiinţifică!

Clar se pricepe doamna Veronica, iar abilităţile dumneai o fac de neînlocuit. Un adevărat giuvaier la cabinetul omului! Motiv pentru care domnul Cîmpeanu o ţine aproape, foarte aproape…. Femeia, secretară fiind, apare şi în Consiliul Naţional al Rectorilor ( unde boss e mâna dreaptă a bossului dânsei, Ionuţ Răzvan Teodorescu). Super asistentă! Aşa da!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img