Industria transporturilor, care este una dintre cele mai afectate de criză, nu a beneficiat de sprijin concret din partea statului şi nu există la nivel politic un plan pentru susţinerea acestui sector, care este unul strategic şi printre cele mai afectate de criză, a spus, în cadrul unui interviu acordat ZF, Gruia Stoica, preşedintele Grampet – Grup Feroviar Român (GFR).
„Ultimele luni, marcate de pandemie, au pus accentul pe necesitatea de a regândi lanţurile de distribuţie şi logistică la nivel global, dar şi local. În tot acest context, principala provocare a fost lipsa unui sprijin real din partea statului. Organizaţia patronală din care facem parte (OPSFPR) a transmis autorităţilor numeroase propuneri de natură să ajute operatorii feroviari să depăşească această perioadă dificilă şi la 9 luni de la declanşarea pandemiei nu există un plan concret pentru susţinerea acestei industrii strategice”, a spus Gruia Stoica.
Grupul Grampet, din care face parte şi GFR, este prezent în 10 ţări europene. Gruia Stoica estimează că afacerile din 2020 se vor situa la acelaşi nivel cu cifra de afaceri din 2019, în condiţiile în care perioada de lockdown a încetinit afacerile transportatorilor, însă, odată cu reluarea activităţii fabricilor, şi sectorul de transporturi a recuperat.
„Pentru grupul Grampet, în perioda stării de urgenţă, divizia de transport de marfă a înregistrat o scădere între 25 şi 30% a volumului de activitate şi, implicit, o scădere a cifrei de afaceri. Odată ce măsurile de relaxare au început să fie instituite, activitatea s-a reluat treptat, astfel încât volumele lunare transportate şi cifra de afaceri pentru 2020 sperăm să fie comparabile cu cele de anul trecut.”
Ultima achiziţie a grupului a fost rafinăria Rafo Oneşti, în vara acestui an, însă Gruia Stoica spune că au fost şi proiecte care au fost puse în aşteptare, printre care proiectul Middle Corridor, care să lege Asia Centrală de Marea Neagră. România ar deveni astfel un punct de plecare pe cale terestră către Europa de Vest pentru mărfurile care ajung în Constanţa.
„Un proiect pe care am fost nevoiţi să îl reconsiderăm este Middle Corridor, care leagă Asia Centrală de Marea Neagră. Acest coridor ar reduce semnificativ timpii de livrare a mărfurilor din Asia către Europa şi ar pune România într-o poziţie strategică cu beneficii economice pe termen lung. Sperăm că susţinerea statului român poate salva un proiect ce pune România pe rutele de conexiune terestră dintre Asia şi Europa, facilitând totodată livrarea cu rapiditate a mărfurilor.”
Gruia Stoica a mai spus că una dintre direcţiile de investiţii în viitor ale grupului Grampet se referă la zona de logistică. În timpul stării de urgenţă companiile, mai ales cele din industria petrolieră, au arătat un interes crescut pentru spaţiile de depozitare a materiei prime.