spot_img
24.3 C
București
marți, aprilie 16, 2024
AcasăEconomieGropile din drumurile naționale nu pot fi reparate: Costă 4 miliarde de...

Gropile din drumurile naționale nu pot fi reparate: Costă 4 miliarde de euro, la buget nu sunt nici 800 de milioane

-

Costurile necesare acoperirii tuturor gropilor din România, existente pe drumurile naţionale, se ridică la patru miliarde de euro, în condiţiile în care CNAIR are prevăzute în buget pentru întreţinere şi reparaţii aproape 800 de milioane de euro, iar componenta de implementare a proiectelor pe lucrări din fonduri europene este ficţiune, a afirmat, miercuri seara, ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

„Alocarea bugetară ţine cont de ceea ce previzionează compania, ca şi cofinanţare pentru lucrările făcute pe fondurile europene şi chiar decontarea acestor lucrări, urmând apoi să facă cerere de rambursare. Sigur că nu şi-au îndeplinit obiectivele niciodată în aceşti ani şi, în septembrie, banii aşezaţi în bugetul de stat, în tabelul acela, sigur că sunt redistribuiţi. Pe de altă parte în Compania de Drumuri ştiu ce se întâmplă astăzi. Pentru întreţinere şi reparaţii au aproape 800 de milioane de lei. Pentru modernizare, infrastructuri, drumuri naţionale – nu vorbesc de autostrăzi – au un pic peste 500 de milioane de lei, aici fiind şi o parte din veniturile proprii pe care le realizează din rovinietă. Deci, pe de o parte, există această cifră, mare, care este pusă în buget pentru cazul ideal, când proiectele toate ar merge cu viteza corespunzătoare anului bugetat. Pe de altă parte, sumele destinate măcar acoperirii gropilor, care produc şi ele accidente, aceste sume sunt foarte mici, pentru că s-a făcut un inventar – este o informare statistică: pentru a se astupa doar gropile din România pe drumurile naţionale ar trebui patru miliarde de euro. CESTRIN are nişte instalaţii care monitorizează starea drumului, parcurg şi ei şi au în fiecare an situaţia cu privire la starea fiecărei porţiuni de drum naţional, iar după calculele lor spun că patru miliarde de euro ar trebui doar ca să astupe gropi”, a spus ministrul, la Antena 3.

- Advertisement -

Acesta a apreciat ca fiind ficţiune componenta de implementare a proiectelor pe lucrări din fonduri europene, pentru că niciodată sumele previzionate pentru a fi cheltuite pe astfel de lucrări nu au fost decontate integral.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img