Potrivit Oficiului Naţional pentru Siguranţa Alimentelor (Nébih) din Ungaria, virusul gripei aviare a fost detectat, marţi, şi la două ferme de raţe din judeţul Csongrád, judeţ vecin cu România, iar sacrificarea celor aproape 200 000 de animale se află în curs, a anunţat Nébih, miercuri, transmite agenția maghiară de știri MTI.
Potrivit comunicatului, animalele nu au prezentat simptome,
infecţia fiind detectată în baza testărilor obligatorii dispuse de
către autoritatea sanitar-veterinară, ca măsură de precauţie. La
ferma din apropierea localităţii Csengele vor fi sacrificate aprox.
142 000 de animale, iar la Üllés, 54 000.
Autoritatea a luat şi alte măsurile suplimentare necesare,
printre altele, a desemnat o zonă de protecţie şi o zonă de
supraveghere. Ancheta epidemiologică se află în curs, aceasta
urmând să explice modul în care a apărut virusul, mai scrie în
comunicat.
S-a subliniat că, de la izbucnirea din 25 martie a gripei
aviare, îmbolnăviri au apărut la aproape 40 de ferme din judeţele
Bács-Kiskun şi Csongrád.