Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, l-a numit prin intermediul reprezentanților săi în AGA pe Alin Șerbănescu, consilierul său de presă în Consiliul de Administrație ale CFR Marfă, societate de stat cvasi-falimentară care are pierderi de sute de milioane de lei și care, cât de curând, va fi desființată, transmite Club Feroviar.
Numirea lui Alexandru Ioan Șerbănescu, ziarist care a deținut în trecut și funcția de responsabil de presă al Companiei de Drumuri și Autostrăzi, apare în decizia AGA din data de 3 ianuarie. El a fost numit în funcție concomitent cu un nou mandat pentru Laura Elena Țopa, angajată a ministerului. Numirea are loc pe patru luni cu posibilitatea prelungirii cu maximul de șase luni.
Suma plătită nu este mare. Hotărârea AGA menționează un brut de 2790 lei. Trebuie ținut seama de faptul că Alexandru Ioan Șerbănescu a mai fost numit de AGA lui Grindeanu și membru în CA al APDF Giurgiu, pe lângă funcția deținută la cabinetul ministrului Transporturilor.