Home Analize Grindeanu: România vrea să ceară despăgubiri pentru pierderile transportatorilor, din cauză neintrării...

Grindeanu: România vrea să ceară despăgubiri pentru pierderile transportatorilor, din cauză neintrării în Schengen

0

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că România doreşte să ceară despăgubiri pentru pierderile transportatorilor din cauză că ţara noastreă nu a intrat în Schengen, fiindcă Austria s-a opus aderării, şi a menţionat că impactul financiar pentru acest lucru este de 2% din PIB.

„Am avut o discuţie zilele trecute cu comisarul european Adina Vălean şi am spus că noi am băgat foarte mulţi bani, de exemplu, în întreţinerea drumurilor naţionale din zona respectivă. Dacă mergeţi acum pe DN2 spre Suceava, Siret, pe lângă Bacău, Focşani, o să vedeţi că e TIR lângă TIR, de Ucraina, ceea a dus totuşi la o degradare a acestei reţele şi am cerut bani. Per total, am trimis aceste cereri, nu doar pe rutier, ci şi pe CFR, pe naval – două miliarde de euro”, a declarat Sorin Grindeanu, duminică la Prima News, referitor la faptul că România intenţionează să ceară despăgubiri şi pentru faptul că reţeaua de drumuri a fost degradată de TIR-urile venite din Ucraina. 

Ministrul Transporturilor a anunţat că doreşte ca România să ceară despăgubiri pentru costurile avute de transportatori cu faptul că România nu a intrat în Schengen.„Am cerut colegilor mei şi până mâine la prânz să îmi prezinte o situaţie şi voi cere şi aceste sume sau statul român cred că ar fi bine să le ceară legate de costurile pe care le-au avut transportatorii pentru că nu am intrat în Schengen. Înţeleg că au fost nişte deştepţi în trecut, care au fost miniştri ai Finanţelor şi apoi prim-miniştri şi apoi s-au angajat la nişte ţinte de deficit pe care greu poţi să le atingi, asta fiind într-o perioadă de pandemie.  Suntem singura ţară în acea procedură de deficit excesiv la nivel de UE. Omul critică, dar el e responsabil. La Cîţu mă refer. A venit peste noi şi conflictul din Ucraina. Nu poţi să compari costurile pe care România le are fiind la graniţă şi având cea mai mare graniţă cu Ucraina şi impactul pe care acest război îl are asupra României şi să încerci să rămâi în acele ţinte de deficit. E absolut imposibil”, a afirmat Grindeanu. 

El a fost întrebat cum a calculat estimarea pierderilor pentru că România nu a intrat în Spaţiul Schengen.„O să o calculeze colegii mei, discutând foarte mult cu operatorii.  Le-am cerut de la jumătatea săptămânii care se încheie astăzi, iar mâine la prânz îmi vor prezenta din punctul de vedere al operatorilor de transport pentru că îmi este greu să fac calculele pe ce înseamnă taxe, e treaba Vămii, orele pierdute în Vămi”, a mai precizat Grindeanu. 

Întrebat dacă au înţeles cei de la Comisia Europeană problematica Schengen, ministrul Transporturilor a răspuns: „Discuţiile le-a avut primul-ministru şi ni le-a transmis nouă mai departe, da. Impactul pe neintrarea noastră în Schengen este la 2% din PIB”.

Ad

Exit mobile version