Grindeanu repară CFR cu un veterinar pesedist care nu știe să folosească computerul

Adunarea Generală a Acționarilor a CFR SA a prelungit mandatul in CA al unui medic veterinar al cărui principal merit este proveniența sa din Timișoara, identică cu cea a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. El intră în panoplia altor membri de valoare, precum polițiști în rezervă, patroane de saloane de înfrumusețare sau discoteci, scrie Club Feroviar.

Conducerea Ministerului Transporturilor a decis să-i prelungească medicului veterinar Bociu Ionel Sabin Emil mandatul de membru în Consiliul de Administrație al companiei care administrează infrastructura feroviară, CFR SA.

Astfel, conform unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor, medicul veterinar a primit un nou mandat valabil pentru perioada 11 iunie – 10 august 2022. Potrivit Jurnalul.ro, el fusese înscăunat la începutul lunii martie în funcția de administrator al CFR SA. Cum a ajuns Bociu Ionel Sabin Emil în această funcție este ușor de explicat, dacă avem în vedere că este originar din județul Timiș, la fel ca ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. În CA-ul companiei se mai regăsește un alt timișorean, fostul polițist Ion Damian, ajuns aici tot după ce Sorin Grindeanu a preluat șefia Transporturilor. În timp ce conducerea societății de stat continuă să fie populată cu tot felul de „specialiști”, performanțele ei continuă să lase de dorit. Anul trecut, la fiecare 100 de kilometri parcurși, trenurile au avut în medie o întârziere de 3,48 de minute, din care CFR SA recunoaște că 1,22 de minute i se datorează.

Conform CV-ului, Bociu Ionel Sabin Emil nu a activat niciodată în zona transporturilor feroviare până să fie trimis în boardul companie CFR SA. El este de profesie medic veterinar, iar în perioada 2000-2020 a fost primar al comunei Jebel din județul Timiș. Înainte, timp de 10 ani, el a lucrat în cadrul Direcției Agricole Timiș. Din 2020 este și consilier județean, fiind ales pe listele PSD. Tot potrivit CV-ului său aflăm că stă prost cu competențele digitale, declarându-se „utilizator elementar”, dar în schimb se definește ca fiind un leadership și cu o putere mare de muncă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Oficialii Pentagonului au cerut mai multor țări NATO să își tempereze retorica față de Rusia

    Oficialii Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor...

    Useristul Năsui, ministru la Chișinău, omagiu pentru PSD și Marian Neacșu

    Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării în guvernul de la...

    Articole relationate

    Categorii populare