Home Economie Grindeanu: Minimumul de kilometri pe care să-l dăm în circulaţie să fie...

Grindeanu: Minimumul de kilometri pe care să-l dăm în circulaţie să fie de 200

0

Numărul minim de kilometri de autostradă care vor fi daţi în circulaţie până la finalul anului 2024 ar urma să fie 200, însă există şi un scenariu optimist de 300 de km, a declarat miercuri ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în cadrul unei conferinţe de presă.

„În cei 30 de ani de după Revoluţie, statul român a rămas dator cu multe vizavi de cetăţeanul român, dar printre primele datorii neonorate e cea legată de de infrastructură. Lucrurile în acest domeniu au mers prost, chiar foarte prost – şi nu trebuie să facem noi comparaţii cu ţări mai dezvoltate, ci cu unele din jurul nostru şi să vedem cât s-a dezvoltat această infrastructură de transport. Lucrurile acestea trebuie să se schimbe, indiferent de guvern, de ministru, de culoarea guvernului, de preşedinte şamd. Eu am spus că până la finalul anului viitor – şi am spus asta în repetate rânduri, adică 2023 şi 2024, minimumul de kilometri pe care să-l dăm în circulaţie să fie de 200”, a menţionat Sorin Grindeanu.

El a explicat că atingerea obiectivului depinde şi de condiţii meteo.

„Eu vă asigur că până la finalul anului 2024 acest lucru se va întâmpla, ba chiar din contră, sunt cât se poate de sigur, având săptămânal şedinţă cu cei de la CNAIR de progres, pe fiecare şantier în parte. Am fost să văd mare parte dintre ele şi o să merg şi în perioada următoare. Acest număr, de 200, până la sfârşitul anului 2024, va fi depăşit. Există un scenariu optimist – şi de ce spun optimist, ca să clarific toate aspectele. Nu e vorba de finanţare, nu e vorba de alte lucruri, e vorba până la urmă şi de anumite condiţii meteo. Am avut, de exemplu, în această primăvară, pe zona Transilvania, o primăvară, chiar început de vară, extrem de ploioasă. Nu s-a putut lucra. Există un scenariu optimist să ajungem chiar în aceşti 2 ani spre 300”, a adăugat ministrul.

Ad

Exit mobile version