Grindeanu: Lucrările pe Drumul Expres Galaţi – Brăila au ajuns la un stadiu fizic de 50%

Lucrările pe Drumul Expres Galaţi – Brăila au ajuns la un stadiu fizic de 50%, iar antreprenorul român a început turnarea covorului asfaltic în zona giraţiei de la km 1+524 (conexiune cu drumul de legătură de la Podul Brăila), a anunţat luni seara ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

„Primii 300 metri de asfalt au fost aşternuţi astăzi pe Drumul Expres Galaţi – Brăila. Antreprenorul român, ajuns la un stadiu fizic de 50% al lucrărilor, a început turnarea covorului asfaltic în zona giraţiei de la km 1+524 (conexiune cu drumul de legătură de la Podul #Brăila). Potrivit contractului, circulaţia pe Drumul Expres Brăila – #Galaţi trebuie deschisă la sfârşitul lunii aprilie a anului viitor”, a notat Grindeanu.

Constructorul Drumului Expres Galaţi – Brăila este Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade.

Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, lucrările, care au demarat la începutul anului 2022, au ajuns deja la un stadiu fizic de 50%. Contractul în valoare de 371,41 milioane de lei, fără TVA (finanţat prin POIM), trebuie finalizat în prima parte a anului 2024.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CNN susține că SUA și Iranul vor ajunge la o ințelegere in această noapte

    Statele Unite și Iranul sunt așteptate să obțină succes...

    Trump criticat de aliatul său britanic, Farage: A depășit orice măsură

    Liderul Partidului Reformist Britanic (Reform UK), Nigel Farage, l-a...

    Unde se mută britanicii bogați din Dubai

    Britanicii bogați, care s-au mutat în masă la Dubai...

    Deficitul bugetar al Germaniei a crescut cu 22%

    Deficitul bugetar public total al Germaniei la sfârșitul anului...

    Șoapta fantomelor in Iran

    CIA a folosit un instrument secret numit „Ghost Murmur”...

    Articole relationate

    Categorii populare