Home Analize Grindeanu în Hunedoara: Proiecte în Transporturi

Grindeanu în Hunedoara: Proiecte în Transporturi

0

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu, a efectuat, în această după-amiază, o vizită de lucru în stația CFR Simeria. Demnitarul a fost însoțit de către Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), și Ion-Alexandru Simu, director general al CFR S.A.

Împreună cu președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și cu alte oficialități județene, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu, a vizitat șantierul din stația CFR Simeria, unde a dorit să evalueze stadiul lucrărilor de modernizare a infrastructurii de cale ferată, incluse în proiectul de reabilitare a tronsonului Simeria – Gurasada (41 km), parte componentă a Coridorului IV Pan European. Proiectul de modernizare derulat în stația CFR Simeria vizează refacerea rețelei de cale ferată, restaurarea clădirii gării (monument istoric), reconstrucția pasarelei pietonale spre oraș și a pasajului subteran care asigură accesul călătorilor spre și dinspre peroane.

În cadrul vizitei, a avut loc o discuție între ministrul Sorin Mihai Grindeanu și președintele Laurențiu Nistor pe marginea investițiilor din județul Hunedoara cuprinse în Programul Investițional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport pentru perioada 2021-2030, implementat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Discuțiile s-au axat atât pe stadiul lucrărilor aflate în derulare, cât și pe proiectele care urmează să fie implementate.

În faza de proiectare se află tronsonul de autostradă Margina-Holdea (9 km), iar în pregătire sunt deja o serie de proiecte de modernizare destinate atât infrastructurii de transport. Printre acestea se numără realizarea legăturii TransRegio Hunedoara-Sântuhalm-A1, pentru realizarea căreia a fost semnat deja acordul cu ministerul și care va asigura o nouă ieșire la autostradă, reconfigurarea intersecției DN 7 cu DN 76 (descărcarea A1) – zona Șoimuș, realizarea sensului giratoriu de la intersecția DN7 cu DJ 700A la Simeria (zona OMV), finalizarea lucrărilor din stațiile CFR Simeria și Deva, reabilitarea liniei de cale ferată Filiași-Târgu Jiu-Simeria, precum și modernizarea aerodromului de la Deva (Săulești).

„În a doua jumătate a anului viitor se va circula cu viteze de 160 km/h de la Curtici spre Sighișoara (…) Bani pe zona de CFR vor fi mult mai mulți decât pe zona de rutier, fiind un transport verde. Dar asta nu înseamnă că nu se va face descărcarea de pe A1 la Sântuhalm. Vom face și intersecția de la Șoimuș, acolo descărcarea se va face pe forma agreată de autoritățile locale, chiar dacă este mai costisitoare”, a declarat ministrul Sorin Mihai Grindeanu la finalul vizitei de la Simeria.

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a punctat importanța finalizării DN 66A Uricani – Băile Herculane, cu cei 18 kilometri cât au mai rămas pe tronsonul Câmpușel – Izvoarele Cernei. Președintele Laurențiu Nistor a subliniat că modernizarea integrală a căii de acces prezintă un potențial major pentru dezvoltarea turistică a întregii zone pe care o străbate, iar în realizarea sa se va ține cont de respectarea cu strictețe a condițiilor de mediu impuse de existența celor două parcuri naționale și a siturilor Natura 2000 din zonă.

Ad

Exit mobile version