Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu afirmă că partidul nu a decis care va fi candidatul pentru funcţia de primar al Capitalei. El precizează că nu are cunoştinţă ca vreun alt social-democrat, în afară de fostul edil Gabriela Firea, să îşi fi exprimat opţiunea de a candida pentru Primăria Generală a Capitalei.
Întrebat, marţi seară, dacă Gabriela Firea este opţiunea PSD pentru o candidatură la un nou mandat de primar al municipiului Bucureşti, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a răspuns: ”Dar nu am luat această decizie şi nu s-a luat niciunde”.
”Eu azi am participat la parte din şedinţele pe care Marcel Ciolacu şi ceilalţi colegi din conducerea partidului le-au avut cu regionalele, au fost opt şedinţe cu fiecare regiune, la parte din aceste şedinţe am fost, la unele nu, fiindcă am avut program şi la minister, la cea de la Bucureşti nu, dar la cele la care am fost nu s-a discutat de candidatura…”, a afirmat Sorin Grindeanu, la Digi 24.
El a explicat că acolo unde PSD are edili în funcţii, cel mai probabil aceştia vor candida pentru noi mandate.
”Eu cred că în momentul în care va veni şedinţa PSD în care se vor decide candidaţii la Bucureşti, pe sectoarele unde nu avem primari, candidaţii, când vom decide candidaţi în toată ţara, se va decide şi la nivel de primărie generală. Nu poate să meargă Primăria Generală Bucureşti înaintea celorlalţi candidaţi din ţară”, a spus Sorin Grindeanu.
Întrebat dacă are cunoştinţă despre o eventual susţinere faţă de alt candidat pentru funcţia de primar general al Capitalei, Grindeanu a răspuns: ”Nu. Eu nu am cunoştinţă de alt candidat, să fi declarat, să fi spus că îşi doreşte primar general”.
Grindeanu este de părere că, dincolo de numărul de blocuri care nu au apă caldă, subiectele de discuţie pentru Capitală sunt ”planurile de dezvoltare” sau sistemele integrate de transport.