Contractele pentru execuţia celor trei loturi ale Autostrăzii Focşani-Bacău au fost câştigate de un constructor român, iar după semnarea documentelor acesta are la dispoziţie 30 de luni pentru finalizarea lucrărilor, a notat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Lotul 1 (Focşani – Domneşti Târg) are o lungime de 35,60 kilometri şi o valoare de 2,35 miliarde de lei (fără TVA).

Lotul 2 (Domneşti Târg – Răcăciuni) se întinde pe 38,78 km, iar valoarea execuţiei acestuia se ridică la 2,48 miliarde de lei (fără TVA), în timp ce costurile pentru Lotul 3 (Răcăciuni – Bacău), în lungime de 21,52 km, ajung la 1,67 miliarde de lei (fără TVA).

Pe traseul întregii secţiuni de autostradă Focşani – Bacău, de 95,9 km, vor fi construite 91 de poduri şi pasaje.

„Îmi doresc să nu existe contestaţii, astfel încât să putem semna contractele cât mai repede pentru această autostradă finanţată cu bani din PNRR”, a adăugat ministrul. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile pentru masa de Paște au crescut cu 46%

    Prețurile ingredientelor esențiale pentru masa de Paște au crescut...

    Kremlin: Au apărut un număr imens de cereri pentru resursele noastre energetice

    Pe fondul crizei economice și energetice cauzate de conflictul...

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Articole relationate

    Categorii populare