Grindeanu anunță în Dâmbovița descentralizarea unor proiecte de investiţii privind variantele de ocolire şi drumurile expres: Vor fi la autoritățile locale

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunţat, luni, la Dâmboviţa, descentralizarea unor proiecte de investiţii, privind variantele de ocolire şi drumurile expres, care vor fi trassmise spre realizare autorităţilor locale iar Ministerul va plăti la final lucrările. El a criticat şi termenele pentru realizarea unor obiective, despre care a spus că sunt de ”noaptea minţii”, în condiţiile în care doar studiile de fezabilitate au termene de 4 ani.

El a precizat că propune ca variantele de ocolire sau drumuri expres mai simple să fie date la autorităţile locale, iar Ministerul Transporturilor, într-un final, să plătească lucrările respective. ”CNAIR, în acest moment, are foarte multe proiecte în desfăşurare, avem situaţii în care avem termenele sunt incredibil de lungi, pentru lucrări simple, şi CNAIR este sufocat de proiecte de acest tip. De aceea, am luat decizia de a descentraliza aceste proiecte de mai mică amploare, să fie implementate de autorităţile locale”, a spus ministrul. Sorin Grindeanu a precizat că urmează la nivel de CNAIR să se aprobe în CA această procedură de descentralizare. ”Cred că este o soluţie foarte bună, nu doar în Dâmboviţa, ci în toată ţara, pentru că autorităţile locale au un interes mult mai mare de a face aceste lucrări decât cele centrale, şi pot verifica termenii contractului, inclusiv cele care ţin de durată”, a mai spus Grindeanu. Ministrul a criticat şi termenele lungi de realizare a studiilor de fezabilitate, în cazul unor proiecte, care ajung şi până la 4 ani. ”Aceste termene sunt de noaptea minţii, ca să fiu cât se poate de clar, să ai sf-ul ( studiul de fezabilitate, nr) între Craiova şi Lugoj 4 ani, dar, a fost o licitaţie, s-a adjudecat, caietul de sarcini s-a făcut, trebuie să mergem înainte”, a comentat Grindeanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare