Home Analize Grindă lovește ANL: 50% în plus

Grindă lovește ANL: 50% în plus

0

Chiriile apartamentelor ANL vor exploda în plină criză economică din cauza unui ordin semnat de ministrul liberal Ion Ștefan, zis „Grindă”, care a majorat cu peste 50% valoarea acestor locuințe pentru tineri. Printr-un ordin al ministrului Lucrărilor Publice, valoarea de înlocuire pe metru pătrat a locuințelor ANL a fost stabilită, pentru 2020, la 2.996,00 lei/mp inclusiv T.V.A.. Este o creștere cu peste 50% față de anul trecut când valoarea a fost stabilită la 1.916,42 lei/mp inclusiv T.V.A.. În perioadă de criză economică, guvernarea liberală nu a fost preocupată să găsească o soluție pentru tinerii care locuiesc în aceste locuințe. În loc să înghețe aceste valori ale locuințelor ANL, liberalii se comportă precum niște conțopiști obsedați de încasările la bugetul de stat și mai puțin de nivelul de trai al unor persoane care trebuie să facă față unor cheltuieli majorate de scumpirile din perioada pandemiei de Covid 19, scrie Monitorul de Vrancea.

Valoarea de înlocuire a locuințelor ANL se calculează anual și este baza de calcul atâr pentru chiriile care trebuie plătite de către chiriașii acestor locuințe dar și pentru prețul de vânzare, în cazul în care tinerii vor să cumpere apartamentele în care locuiesc acum. Practic, prin acest ordin de ministru, liberalul Ion Ștefan a dat liber la majorarea cu până la 50% a chiriilor și prețurilor de vânzare pe care tinerii la vor plăti pentru locuințele ANL. Astfel, conform procedurilor legale, valoarea de vânzare a unei locuințe ANL se calculează de către autorităţile administraţiei publice locale şi reprezintă valoarea de înlocuire pe metru pătrat, multiplicată cu suprafaţa construită efectivă, inclusiv cotele indivize, diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia. O situație similară este în cazul chiriilor locuințelor ANL.

Potrivit legislației în vigoare, la locuințele ANL, valoarea medie ponderată pe metru pătrat este calculată pe baza valorii contractelor de antrepriză încheiate, în condiţiile legii, în cursul anului anterior de către A.N.L. cu antreprenorii, care se majorează cu un coeficient rezultat din raportul dintre valoarea medie ponderată pe metru pătrat a locuinţelor puse în funcţiune în anul anterior şi valoarea medie ponderată pe metru pătrat contractată la momentul începerii lucrărilor acestor locuinţe.

Ad

Exit mobile version