spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-2.5 C
București

Grevă în Grecia împotriva unui plan cerut de creditorii internaţionali

Grecia era lovită, vineri, de o grevă în numeroase servicii publice pentru a protesta împotriva unei reforme cerute de creditorii ţării, reformă ce restrânge dreptul la grevă, relatează AFP.

Din cauza acestei mişcări sociale, transportul la Atena era puternic perturbat, spitalele funcţionau cu servicii minime şi navele au rămas blocate în porturi.

Aproximativ 9.000 de persoane au manifestat de asemenea în centrul Atenei. La sfârşitul demonstraţiei, poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a opri un mic grup de protestatari să se apropie de parlament.

Protestele au loc împotriva unei măsuri ce urmează să fie votată luni în parlament. Ea prevede că o grevă pentru a se putea ţine trebuie să fie votată de 50% din membrii sindicali ai companiei, faţă de 20% în prezent.

Grecia a înregistrat aproximativ 50 de greve generale de la începutul crizei economice în 2010.

Această reformă face parte dintr-o serie de măsuri pe care Grecia s-a angajat în faţa UE şi FMI să le adopte pentru a obţine eliberarea unei noi tranşe de 4,5 miliarde de euro din actualul acord de împrumut.

O altă prevedere extrem de contestată impune desfăşurarea de licitaţii online pentru vânzarea de bunuri imobile confiscate de la proprietarii îndatoraţi.

După votul de luni în parlament, ţara se aşteaptă ca miniştrii europeni de finanţe să dea undă verde pe 22 ianuarie pentru a debloca tranşa de împrumut.

Ultimul acord de împrumut expiră în august şi Grecia speră să se poată refinanţa apoi singură pe pieţe. Accesul i-a fost interzis în urmă cu nouă ani din cauza supraîndatorării.

Hot this week

Topics

Mai mult

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Americanii nu consideră „întâlnire oficială” discuția Rubio-Nicușor cu șapca in mână

    Ghinion nicușoresc..... Conform siteului oficial al Departamentului de stat...

    Zelenski: Americanii ne cer să ne retragem din Donbas

    Statele Unite, la fel ca Rusia, cer retragerea forțelor...

    Neue Zürcher Zeitung: Trump, Putin și o mulțime de pitici

    Ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung i-a înfățișat pe președinții Rusiei și...

    Curțile de Apel îi cer lui Nicușor să nu promulge legea privind pensiile magistraților

    Curţile de Apel din România îi solicită preşedintelui Nicuşor...

    Curtea Supremă anulează taxele globale impuse de Trump

    Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii din Washington,...

    Trump: Am in vedere un atac la scară limitată asupra Iranului

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că are într-adevăr...

    Articole relationate

    Categorii populare