Grecia va avea din 15 iulie restaurante, baruri, centre comerciale şi culturale exclusiv pentru cei vaccinați

Grecia va avea restaurante, baruri, centre comerciale şi culturale libere de coronavirus, exclusiv pentru persoanele vaccinate şi, în plus, va obliga anumite grupuri, precum personalul sanitar, să se vaccineze pentru a accelara imunizarea populaţiei în faţa ameninţării variantei Delta, a anunţat marţi guvernul de la Atena, relatează agenţia EFE.

După cum a explicat la o conferinţă de presă ministrul de stat Giorgos Gerapetritis, aceste spaţii, care din 15 iulie se vor regăsi în cafenele, restaurante sau cinematografe, dar şi stadioane şi alte zone cu posibile aglomerări, vor fi împărţite în două categorii: ”libere de COVID” sau mixte.

În primele vor putea intra doar cei vaccinaţi ori care au fost infectaţi în ultimele şase luni, iar în cele din urmă accesul va fi permis persoanelor care au efectuat un test PCR sau un test rapid şi acestea vor fi obligate să poarte măşti.

Se vor efectua controale pentru verificarea respectării acestor măsuri, iar operatorii economici vor putea verifica online certificate de vaccinare prezentate de clienţi.

Spaţiile ”libere de COVID”, atât cele în aer liber cât şi cele închise, vor putea funcţiona la 85% din capacitate şi fără obligativitatea purtării măştii. Spaţiile mixte vor putea fi ocupate numai la jumătate din capacitate, în cazul incintelor închise, sau la 70% cele în aer liber, dar cu masca mereu obligatorie.

Cluburile de noapte vor avea dreptul să funcţioneze la capacitate şi mai redusă, în timp ce stadioanele vor fi accesibile numai persoanelor vaccinate, întrucât acolo riscul de infectare este mai mare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare