Home Economie Grecia: retragerile de depozite din bănci s-au triplat în ultimele zile

Grecia: retragerile de depozite din bănci s-au triplat în ultimele zile

0

Retragerile din depozitele băncilor elene au crescut până la aproximativ două miliarde de euro în ultimele trei zile, iar ritmul retragerilor zilnice s-a triplat după colapsul discuțiilor cu creditorii, au declarat joi pentru Reuters mai multe surse bancare, transmite Agerpres.

Cele două miliarde de euro retrase din bănci de deponenții greci începând de luni și până miercuri reprezintă aproximativ 1,5% din depozitele populației și companiilor în valoare de 133,6 miliarde de euro care se aflau la băncile grecești la finele lunii aprilie.

Înainte de eșecul negocierilor care au avut loc în week-end, retragerile din depozite se ridicau la 200-300 de milioane de euro pe zi.

Un purtător de cuvânt de la Banca centrală a Greciei a refuzat să comenteze aceste cifre, precizând că instituția va da publicității datele pe luna mai în 26 iunie.

Populația Greciei a început să-și scoată, treptat, banii din bănci încă din luna octombrie a anului trecut, însă în ultimele zile retragerile s-au accelerat după ce discuțiile dintre Grecia și creditorii săi în privința continuării susținerii financiare a țării au cunoscut duminică un nou eșec, apropiind mai mult Atena de incapacitatea de plată. Accelerarea retragerilor din ultimele zile a fost provocată și de speculațiile privind introducerea unor restricții asupra mișcărilor de capital, deși autoritățile de la Atena au dezmințit un astfel de scenariu.

‘Următoarele două săptămâni vor fi cruciale pentru țară și bănci. Guvernul ar trebui să ajungă la un acord cât mai rapid posibil’, a declarat o sursă bancară.

Grecia trebuie să ramburseze, la 30 iunie, 1,5 miliarde de euro către FMI și riscă să nu poată onora această scadență fără un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme. Miniștrii de Finanțe din zona euro s-au întâlnit joi la Bruxelles, însă speranțele referitoare la ajungerea la un acord au fost spulberate după ce oficialii greci au anunțat că exclud varianta discutării de noi propuneri la reuniunea Eurogrupului.

Potrivit datelor Băncii centrale a Greciei, în perioada octombrie 2014 — aprilie 2015, retragerile de depozite din băncile grecești s-au cifrat la aproximativ 30 de miliarde de euro. Cu toate acestea, Banca centrală a precizat că spre deosebire de situația din 2012, în prezent grecii păstrează acasă majoritatea banilor retrași din bănci în loc să îi trimită peste hotare.

Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.

 

Ad

Exit mobile version