Home highlight Grecia: Nu suntem lăsați să ținem sub control fluxul de migranți

Grecia: Nu suntem lăsați să ținem sub control fluxul de migranți

0

Grecia a susținut joi că nu este lăsată să facă ceea ce este necesar pentru ținerea sub control a fluxului de migranți și refugiați, răspunzând astfel mai ales criticilor germane și ungare, și a anunțat deschiderea, la începutul lunii octombrie, a două centre de triere și înregistrare, așa-numitele ‘hotspots’, cerute de Uniunea Europeană, transmite AFP, conform Agerpres.

”Aici, 80% dintre cei care sosesc sunt eligibili pentru azil, singura soluție legală de a-i accepta”, a declarat ministrul grec pentru migrație, Iannis Mouzalas, a cărui țară a înregistrat de la începutul anului peste 300.000 de migranți sosiți pe mare.

”Este diferit în Italia, unde 60% dintre cei sosiți sunt migranți economici. Iar frontierele noastre maritime complică lucrurile. Pe o barcă pe cale să se scufunde, nu este posibil să faci o triere între refugiați și migranți”, a adăugat el.

Cele două centre de triere și înregistrare vor fi deschise la Lavrio, în apropiere de Atena, și la Salonic, în nordul țării.

Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut în weekend Greciei să își asume responsabilitățile care îi revin în protejarea frontierelor externe ale UE.

”Doamna Merkel poate spune: limitez numărul intrărilor la 170 pe zi, dar eu nu pot spune asta, pentru că altfel oamenii se vor îneca”, a reacționat Iannis Mouzalas.

Ministerul de Externe grec a denunțat joi, la rândul său, ‘declarațiile delirante’ ale Budapestei, după ce premierul ungar Viktor Orban a acuzat Atena că nu respectă angajamentele europene în privința apărării frontierelor UE.

Uniunea Europeană va încerca săptămâna viitoare să găsească o soluție la criza refugiaților în Europa, pe 23 septembrie fiind prevăzut un Consiliu European, precedat marți de o reuniune extraordinară a miniștrilor de interne, la Bruxelles.

Ad

Exit mobile version