Home Analize Grecia a transmis o notă diplomatică Germaniei pentru despăgubirile de război

Grecia a transmis o notă diplomatică Germaniei pentru despăgubirile de război

0

Grecia a trimis Germaniei o notă diplomatică în care cere ca Berlinul să discute cu Atena problema acordării de despăgubiri pentru cel de-Al Doilea Război Mondial, a anunţat marţi Ministerul de Externe grec, informează dpa.

Cu trei ani în urmă, o comisie de experţi a estimat valoarea pierderilor cauzate de război la cel puţin 290 miliarde de euro (328 de miliarde de dolari).

Atena anunţase la sfârşitul lui aprilie că va trimite o notă verbală, considerată mai puţin formală decât corespondenţa diplomatică scrisă la prima persoană. La momentul respectiv, Parlamentul de la Atena l-a mandatat pe premierul Alexis Tsipras să revadă problema despăgubirilor de război din partea Germaniei.

Grecia cere despăgubiri pentru pagubele de război şi crimele comise în timpul ocupaţiei naziste asupra ţării din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Tsipras a declarat că odată cu retragerea Greciei dintr-o serie de programe internaţionale de asistenţă, a venit timpul ca această problemă să fie discutată din nou.

Germania consideră că problema a fost soluţionată odată cu reunificarea Germaniei, în 1990, şi cu tratatul care stipulează că noua Germanie nu va trebui să plătească alte despăgubiri.

Ad

Exit mobile version