Grecia a decis să amâne închiderea centralelor termice pe lignit şi să crească extracţia de cărbune

Grecia a decis să amâne închiderea centralelor termice pe lignit cu cel puţin trei ani şi să crească extracţia de cărbune din cauza crizei energetice care afectează ţara şi toată Europa, în urma invaziei ruse în Ucraina, relatează agenţia EFE conform Agerpres.

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a profitat miercuri de inaugurarea unui parc fotovoltaic în Kozani (nord-vestul Greciei), o regiune unde funcţionau în urmă cu câţiva ani cele mai mari centrale de producere a energiei electrice pe bază de cărbune, pentru a anunţa că ţara va fi obligată să-şi ajusteze planul de tranziţie energetică din cauza crizei şi a creşterii preţurilor la energie şi combustibili.

Liderul conservator a semnalat că centrala pe lignit Ptolemaida 5 va continua să funcţioneze cel puţin până în 2028, cu trei ani mai mult decât era prevăzut.

Prim-ministrul elen a adăugat că este posibil să se extindă şi funcţionarea altor două centrale, cele de la Agios Dimitrios şi Melitis, a căror închidere era prevăzută pentru anul următor.

În plus, compania electrică de stat DEI va majora cu 50% extracţia de cărbune ca măsură temporară pentru a contracara criza energetică.

„Această problemă este comună în toată Europa şi de aceea toate ţările au în vedere alternative de tranziţie cu diverse surse de energie pentru a se proteja de de cele mai rele scenarii posibile”, a semnalat liderul conservator, care a subliniat că aceste măsuri nu vor schimba obiectivele ambiţioase ale Greciei de a reduce cu 50% emisiile de CO2 până în 2030.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bibi i-a cerut sâmbătă lui Trump să redeclanșeze războiul împotriva Iranului. Ce i-a spus liderul american

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a contactat sâmbătă pe președintele...

    Trump anunță ce va face dacă democrații vor câstiga alegerile intermediare

    Președintele american Donald Trump va bloca inițiativele democrate timp...

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare