de Jannis Papadimitriou, preluare Deutsche Welle
La 20 de ani de la izbucnirea scandalului Siemens în Grecia, o instanță din Atena își pronunță verdictul. Mituitorii sunt puși la stâlpul infamiei, dar, din păcate, încă nu se știu prea multe despre beneficiari.
Mai întâi faptele: 22 de foști angajați ai grupului industrial Siemens din München și ai OTE, gigantul grec al telecomunicațiilor (care acum aparține Deutsche Telekom), au fost condamnați la pedepse cu închisoarea cuprinse între 6 și 15 ani.
Șapte dintre cei condamnați sunt germani, între care Heinrich von Pierer, longeviv președinte al consiliului de administrație și al consiliului de supraveghere al Siemens.
Instanța a reținut faptul că aceștia au plătit mită factorilor de decizie greci pentru ca grupul să primească acces la contracte consistente înaintea Jocurilor Olimpice din 2004. Acum, procesul va fi continuat la instanțe superioare.
Heinrich von Pierer, managerul Siemens
Deciziile sistemului judiciar grecesc trebuie respectate. Însă este corect, de asemenea, să amintim că într-un caz de mituire există două tabere: cea care dă mita și cea care o primește. În timp ce în privința plătitorilor nu par să existe dubii, despre beneficiari încă știm prea puțin.
Aceștia din urmă rămân ascunși. Până în prezent, doar doi politicieni de seamă au fost dispuşi să recunoască legătura apropiată pe care au avut-o cu Siemens: fostul ministru al transporturilor, socialistul Tassos Mantelis și Theodoros Tsoukatos, contabilul PASOK, partid socialist aflat la guvernare în anii ’90.
Tsoukatos a declarat că a primit un milion de mărci de la Siemens, dar nu în scopuri personale, ci pentru finanțarea partidului.
Potrivit lui Tsoukatos, numai în anul 2000, atotputernicul PASOK ar fi primit în jur de 16 miliarde de drahme (echivalentul a 47 de milioane de euro) reprezentând donații de la companii private.
O dezbatere privind partidele este de multă vreme necesară
Tsoukatos scapă de scandalul vizând luarea de mită. Cazul s-a prescris. Cu toate acestea, politicianul socialist nu a fost recompensat pentru disponibilitatea sa de a comunica.
„Conducerea partidului m-a făcut țap ispășitor și nu în ultimul rând ținta altor partide”, se plânge el astăzi. Declarația lui Tsoukatos ar fi putut provoca o dezbatere captivantă privind finanțarea partidelor politice din Grecia.
Din păcate, această dezbatere nu a avut loc niciodată. Nici măcar în anii ’90, când armatorul și editorul de ziare Aristidis Alafouzos a spus unui public uimit că l-ar fi ajutat pe liderul conservator de atunci, Konstantin Mitsotakis, cu un milion de dolari.
De asemenea, uimitoare este și declarația recurentă a puternicului partid comunist KKE din Grecia, care respinge din principiu orice controlare a finanțelor sale.
În urma procesului mamut în care a fost implicată compania Siemens, ar fi timpul să înceapă o dezbatere onestă în Grecia în legătură cu finanțarea forțelor politice. Sau cel puțin să nu mai fie ignorate întrebările critice. Aceasta ar fi lecția tardivă a acestui scandal.
”Greci falimentari” și ”nemți corupți”
Haris Kastanidis (primul din dreapta) în timpul unei ședințe de guvern în 2011
În schimb, stereotipurile și judecățile generale nu sunt defel ignorate dacă servesc demersului de afirmare a propriilor interese politice. „Companiile germane sunt campioane mondiale ale corupției”, a tunat în 2011 ministrul grec al Justiției, Haris Kastanidis, într-o dezbatere parlamentară privind afacerea Siemens.
La acea vreme, criza datoriilor se afla la apogeu, așa că în Germania unii au făcut atmosferă împotriva ”grecilor falimentari”, exprimându-și totodată dorința de excludere din uniunea monetară a ”țărilor cu economii fragile”.
Furia populară a fost mare în Grecia. Apoi, un ministru important de la Atena s-a simțit obligat să le tragă o palmă nemților.
Astfel de vremuri s-au terminat deocamdată. Ministrul elen al Justiției tace, iar justiția greacă încearcă să-și facă datoria. Ea ar trebui lăsată să lucreze în liniște și departe de interferențele politice.
