Grammy pentru Cristian Măcelaru

Dirijorul român Cristian Măcelaru, al cărui nume se regăseşte pe lista laureaţilor celei de-a 62-a ediţii a premiilor Grammy, afirmă că faptul că încă un român este recompensat cu această distincţie dovedeşte că există valori culturale care să fie exemple pentru generaţia tânără, transmite Agerpres.

„Cum nu sunt singurul român care a obţinut acest premiu, mă bucur că au mai existat şi alţi români care au mai primit această distincţie, ceea ce e dovada faptului că există valori culturale cu care ne putem mândri şi care să fie exemple pentru o generaţie tânără care se întreabă unde-şi vor găsi ei locul în societatea globală a secolului XXI. Şi acesta este motivul pentru care mă bucur că un român a câştigat încă o dată premiul”, a declarat Cristian Măcelaru, luni, pentru AGERPRES.

El a mai afirmat că e o mare onoare să fi fost asociat cu acest premiu, iar faptul că votul care decide acordarea acestuia „e făcut de membrii academiei de înregistrări, care sunt toţi cei care au mai făcut alte discuri în trecut, reprezintă „un lucru semnificativ”.

„E, sigur, un premiu care aduce o recunoaştere a unui efort pe care cu toţii l-am depus pentru a crea acest disc cu muzica lui Wynton Marsalis, iar împreună cu Nicola Benedetti şi cu Orchestra Simfonică din Philadelphia am avut posibilitatea să facem această înregistrare care, cred eu, este o lucrare foarte importantă în a defini un stil muzical care este foarte interesant al acestui autor, o nouă voce a unui compozitor pur american, care aduce împreună cu sine elemente de jazz, elemente din lumea muzicii contemporane”, a spus el.

Vorbind despre proiectele viitoare, Cristian Măcelaru a arătat că acestea nu se leagă neapărat de obţinerea acestui premiu.

„Întotdeauna am fost un mare ‘promovator’ al muzicii contemporane, al muzicii secolului XXI. Continui în acelaşi fel cu muzica lui Wynton Marsalis, dar şi cu alţi compozitori, dar, sigur, cu orchestrele mele cu care activez în Koln, la fel şi la Paris. Am multe proiecte cu discuri care vor ieşi cu muzică ‘mai veche’, ca să spun aşa. Dar e un lucru important să creăm aceste ‘lucrări de artă’ în sine, care să rămână ca un testament al frumuseţii pe care o putem aduce lumii în secolul XXI”, a mai spus dirijorul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare