Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, marţi, că PNL are conturile blocate din cauza datoriilor, arătând că acestea nu sunt din mandatul său, dar că şi le asumă şi are responsabilitatea rezolvării lor.
„Avem o problemă cu datoriile la partid. Avem conturile blocate. Îmi asum trecutul partidului cu bune, cu rele, nu sunt datorii din mandatul meu, dar mi le asum pe toate. Am responsabilitatea rezolvării inclusiv a problemelor administrative”, a spus, la B1 Tv, Alina Gorghiu, conform Mediafax.