spot_img
4.1 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăhighlightGorghiu: E foarte posibil să se amâne desemnarea candidatului PNL pentru Primăria...

Gorghiu: E foarte posibil să se amâne desemnarea candidatului PNL pentru Primăria Capitalei

-

Dacă liberalii înscrişi în cursa pentru alegerile locale din Bucureşti vor demonstra că nu au potenţial de creştere pentru a câştiga Capitala, PNL nu va ezita să caute resurse şi în altă direcţie. Declaraţia a fost făcută la RFI de copreşedintele liberal, Alina Gorghiu.

- Reclama -

Când va anunţa PNL candidatul pentru Primăria Capitalei? „Organizaţia de Bucureşti îşi validează analiza sociologică pe Bucureşti şi vine cu o propunere de candidat. Teoretic, în calendarul domniilor lor se întâmplă astăzi acest lucru. Vom vedea dacă reuşesc să finalizeze această procedură şi propunerea astăzi, ca să înainteze Consiliului (Naţional). Dacă o vor face, probabil că vineri vom lua în discuţie această propunere. Dacă nu, într-un viitor Consiliu, care va avea loc în ianuarie. Dar suntem într-o etapă, în care am venit cu o nouă propunere de unificare a funcţiilor, atât la Bucureşti, cât şi la secretariatul general, iar cel care conduce în acest moment Bucureştiul, Cătălin Predoiu, de fapt îl va conduce oficial de vineri, când funcţia unică de preşedinte pe Bucureşti va fi votată, are sunt convinsă nevoie de puţin timp pentru a se organiza, pentru a-şi pune la punct strategia, pentru a gândi candidaţii pe sectoare, la nivel de Capitală. Deci e un interval de timp probabil rezonabil de care va avea nevoie pentru a putea veni cu o propunere pertinentă în faţa conducerii Bucureştiului şi e foarte posibil să se amâne această desemnare vineri”, spune Alina Gorghiu.

- Advertisement -

Întrebată dacă viitorul candidat va fi unul dintre liberalii aflaţi în cursa internă sau dacă va fi o surpriză, Alina Gorghiu a răspuns: „Nici pe departe nu vreau să las senzaţia că ar fi o surpriză candidatura la Bucureşti. Colegii mei analizează dintre numele înscrise în cursă, dar să ştiţi că nu am ezitat nici măcar o secundă, în nici un fel de context, să spun că dacă cei înscrişi în cursă în viitorul apropiat vor demonstra că nu au acel potenţial de creştere de care avem nevoie, astfel încât să câştigăm Capitala, nu vom ezita să căutăm resurse şi în altă direcţie”.

Au suficientă notorietate candidaţii înscrişi în cursa internă? „Colegii mei, oricare dintre ei ar putea fi un candidat bun la Capitală, dar această analiză şi responsabilitate aparţine organizaţiei de Bucureşti. La sectoare am spus că nu sunt foarte mulţumită de toate propunerile, motiv pentru care tocmai din pricina acestui deficit de notorietate şi de încredere pe care le-o acordă publicul, dar sigur, se poate lucra la sectoare, pot veni noi propuneri, pot creşte cei care sunt analizaţi şi care stau bine în sondaje, dar încă este de lucrat la propunerile pentru candidaturile de sectoare”, afirmă copreşedintele PNL.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img