Holdingul de țevi și roți al celui mai bogat ucrainean, Viktor Pinchuk, am numit „Interpipe”, a finalizat azi tranzacția de achiziție a fabricii AMTP Roman (fosta Petrotub), producătoare de țevi fără sudură, de la gigantul global ArcelorMittal, relatează Delo.ua. Anul trecut, același oligarh a cumpărat și AMTP Iași, transmite Inpolitics.
Biroul de presă al companiei Interpipe nu a dezvăluit suma tranzacției și condițiile acordului, motivând că aceste informații reprezintă secret comercial. Totuși, potrivit registrelor românești, în anul 2024 fabrica AMTP Roman a înregistrat o cifră de afaceri netă de 364,9 milioane de lei românești, echivalentul a aproximativ 73,4 milioane de euro. Compania a raportat o pierdere de 41,8 milioane de lei (aproximativ 8,4 milioane de euro. Numărul de angajați ai fabricii este de 335 de persoane.


Pinchuk și soția, alături de Bill Clinton
Miliardarul ucrainean a fost membru al parlamentului timp de două mandate consecutive, și este căsătorit cu Olena, fiica fostului președinte ucrainean Leonid Kucima. În 2004, Pinchuk și Rinat Ahmetov au achiziționat fabrica de oțel Kryvorizhstal pentru aproximativ 800 de milioane de dolari, cumpărarea primind undă verde de la scorul său, pe atunci președinte. Ulterior, guvernul Timoșenko a anulat tranzacția și a revîndut firma la licitație pentru 4,8 miliarde de dolari.
În decembrie 2016, Viktor Pinchuk a publicat în Wall Street Journal un articol intitulat „Ucraina trebuie să facă compromisuri dureroase pentru pacea cu Rusia”, în care sugera ca Ucraina să abandoneze temporar perspectiva aderării la UE, să se excludă din NATO și să facă un compromis cu Rusia privind peninsula Crimeea, în scopul realizării păcii în estul Ucrainei. În 2015, el a fost cel mai mare donator al Fundației Donald Trump, cu 150.000 de dolari.