Ghiță de Bulgaria ar putea fi extrădat din Serbia. Sofia a cerut din 2014 predarea omului de afaceri

Curtea Supremă din Belgrad a autorizat extrădarea fostului proprietar al băncii falimentare KTB (Banca Comercială Corporativă din Bulgaria), Ţvetan Vasilev, informează presa sârbă conform Rador.

Potrivit instanţei, sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru predarea lui Vasilev autorităţilor judiciare bulgare. Decizia se bazează pe o cerere de extrădare, trimisă de procuratura bulgară în toamna anului 2014. Această decizie este în primă instanţă, iar în termen de trei zile, avocaţii lui Ţvetan Vasilev pot face recurs la Curtea de Apel.

Țvetan Vasilev s-a refugiat în Serbia acum câțiva ani la fel ca și omul de afaceri român Sebastian Ghiță.

Prin organizația sa „Richardson Center”, fostul guvernator al statului New Mexico și reprezentant american la ONU, Bill Richardson, a distribuit un mesaj în sprijinul bancherului Vasilev pe care îl consideră victima corupției la nivel înalt și a abuzului de putere în Bulgaria.

În mesajul apărut în site-ul Frognews.bg se arată că persecutarea de oponenți politici se aplică pe scara largă în țări precum Bulgaria în care înflorește corupția după modelul rusesc. Ca și cele din Rusia, instituțiile bulgare sunt supuse unor interese financiare și politice necontrolate. Cazul Vasilev prezintă o imagine sumbră a guvernanților într-o democrație nominală, dominată de la căderea comunismului de o atotprezentă corupție și de mafia, mai notează Europa Liberă.

Problemele bancherului Vasilev au început după ce în 2013-2014 și-a anunțat sprijinul pentru un nou partid anticorupție. Atacul împotriva sa a luat amploare după ce el a refuzat să execute cererile criminale ale unor gangsteri politici și a atins maximum după ce a protestat împotrivă preluării ilegale a controlului asupră băncii KTB urmată de lichidarea activelor sale. Este vorbă de o acțiune raider în stil sovietic. Autoritățile bulgare încearcă acum să obțină extradarea sa din Serbia în scopul de a lichida un oponent al corupției și abuzului de putere, este de părere Bill Richardson.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile lui Trump conform cărora Cuba va fi următoarea sa țintă

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile președintelui american Donald...

    Rusia a extrădat un bărbat in România

    Un bărbat condamnat pentru organizarea unui grup criminal și...

    Prețul gazului în UK a crescut cu 93% de la începutul conflictului în Orientul Mijlociu

    Prețul en-gros al gazelor naturale în Regatul Unit a crescut...

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran este imposibilă

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran...

    Obiecte din cultura Monteoru bănuite că s-ar afla la Muzeul de Istorie din Berlin

    'Călător prin România', organizație nonguvernamentală din domeniul culturii a...

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de ceea ce va urma”

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de...

    China face presiuni asupra Iranului să nu închidă Strâmtoarea Hormuz

    China face presiuni asupra oficialilor iranieni pentru a nu...

    Articole relationate

    Categorii populare