Uniunea Europeană nu ar trebui să oprească discuţiile cu Turcia privind aderarea la blocul european în pofida lipsei progresului şi a faptului că există îndoieli privind statul de drept, conform ministrului pentru UE al Germaniei, Michael Roth, scrie Reuters conform News.ro.
„Cei responsabili din Turcia pot decide dacă vor să fie membri ai acestei comunităţi europene a valorilor”, a afirmat Roth la sosirea sa în Luxemburg pentru o întâlnire a miniştrilor UE.
Dar ministrul austriac Gernot Bluemel a declarat că discuţiile ar trebui oprite. „Nu credem că Turcia ar trebui să facă parte din Uniunea Europeană”, a susţinut el.