Home Externe Germania se teme de depresia post-Brexit

Germania se teme de depresia post-Brexit

0

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Klaus Ulrich

Rezultatul referendumului de Brexit a avut deja efecte negative. Dacă urmează acum un Brexit dur, piețele ar putea fi afectate de turbulențe sau chiar de prăbușirea relațiilor economice între UE și Marea Britanie.

default

Treaba devine serioasă: guvernul britanic a cerut oficial miercuri ieșirea Regatului Unit din UE. Camera Germană de Comerț și Industrie (DIHK) prevede un recul drastic în relațiile economice cu Marea Britanie, din cauza Brexit. „Brexit va dăuna masiv afacerilor firmelor germane cu Regatul Unit”, a declarat președintele DIHK, Eric Schweitzer, pentru „Frankfurter Allgemeinen Zeitung”. Deja în lunile următoare se așteaptă scăderi continue ale schimburilor comerciale și investițiilor.

40% din companiile germane implicate în afaceri cu Londra se așteaptă în lunile următoare la evoluții negative ale afacerilor lor, potrivit unui sondaj al DIHK, chiar dacă până acum situația a rămas la un nivel considerat acceptabil. Nouă procente din firmele germane vor să-și mute din Marea Britanie proiectele de investiții, revenind majoritar în Germania sau alegând orașe noi din alte țări din interiorul și din afara Uniunii Europene.

Relocarea investițiilor

Cu privire la negocierile de separare care vor urma între Londra și Bruxelles, Schweitzer a avertizat în „FAZ” să nu se facă „prea multe concesii” britanicilor, pentru a nu periclita integritatea generală a pieței unice. Trebuie însă „evitate pe cât posibil bariere în circulația liberă a mărfurilor și alte obstacole birocratice”.

În cazul unor negocieri eșuate, se pune problema unui așa-numit Brexit „dur”. Ministerul german de Finanțe se teme că un asemenea scenariu ar afecta negativ piețele financiare. Dacă UE și Marea Britanie nu vor conveni în timp util asupra unui trata de ieșire din UE, „stabilitatea piețelor financiare ar putea fi periclitată”, se spune într-o analiză a Ministerului, citată de „Handelsblatt”.

Catalog amplu de negocieri

Experții MInisterului german al Finanțelor au rezumat în 34 de pagini ce aspecte financiare ar trebui clarificate de negociatorii europeni și britanici și ce se poate întâmpla dacă problemele posibile nu sunt rezolvate la timp. Iar timpul presează: paragraful corespunzător din tratatele comunitare prevede că separarea de comun acord a unui stat membru de UE trebuie să aibă loc într-o perioadă de maximum doi ani. Este puțin, dacă se ia în calcul amploarea relațiilor dintre Londra și Bruxelles.

Potrivit calculelor UE, datoriile pe care Marea Britanie le va avea de plătit comunității în caz de Brexit se ridică la 60 de miliarde de euro. Suma constă din obligațiile financiare britanice pentru bugetul european actual și pentru plata pensiilor pentru lucrătorii europeni îndreptățiți la aceste remunerații.

Sectorul financiar – un capitol crucial

Pentru Londra, crucial este la negocieri viitorul sectorului financiar, care reprezintă 12% din totalul economiei britanice.

În plus, guvernul britanic are de rezolvat și sarcina herculeană de a modifica radical reglementările privind aproape toate aspectele vieții de zi cu zi pe insulă, nu doar a demersurilor de ordin economic.Potrivit „Handelsblatt”, departamentul de cercetare al Camerei Comunelor estimează că nu mai puțin de 19.000 de reglementări și prevederi comunitare trebuie readaptate la legislația britanică, iar asta în paralel cu negocierile cu UE.

Posibilă prelungire a termenului-limită

Aceste negocieri ar urma să dureze 18 luni, potrivit termenului fixat de negociatorul european Michel Barnier. Restul timpului până la data-limită de părăsire oficială a UE, de 29 martie 2019, va fi necesar pentru ratificarea de noi acorduri bilaterale. Dar există o portiță de scăpare: prelungirea acestui termen-limită este oricând posibilă, dacă „Consiliul Britanic și statul secesionist decid de comun acord să o facă”, se spune în Articolul 50, paragraful 3 din Tratatul UE. Teoretic deci, negocierile pot fi prelungite până la sfântul-așteaptă.

Ceea ce nu este însă de dorit din punct de vedere economic, după ce doar rezultatul referendumului britanic a lăsat deja urme în bilanțul de export al firmelor germane. Potrivit Institutului Economiei Germane (IW), apropiat de patronate, afectate serios au fost în al doilea semestru din 2016 sectorul farmaceutic, cu o scădere de 19% a exporturilor în Regatul Unit, industria auto (minus 14 procente) și branșa chimică (minus 11%). Față de aceeași perioadă a anului trecut, exporturile „Made in Germany” pe insula britanică s-au redus cu 7,2%. O posibilă explicație: lira britanică s-a depreciat masiv după referendumul de Brexit. Astfel s-au scumpit exporturile din zona euro, ceea ce a deprimat cererea.

Ad

Exit mobile version