Home Analize Germania refuză să discute despăgubirile de război cerute de Grecia

Germania refuză să discute despăgubirile de război cerute de Grecia

0

Germania refuză să discute acordarea unor despăgubiri Greciei pentru ocupaţia nazistă din timpul celui de-al doilea război mondial, informează AFP.

„După mai bine de 70 de ani de la sfârşitul războiului şi peste 25 de ani de la tratatul 4+2, problema despăgubirilor este închisă juridic şi politic”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al ministerului de externe german.

Tratatul referitor la suveranitatea Germaniei reunificate în 1990 prevede că ţara nu va mai trebui să plătească despăgubiri.

Grecia a transmis marţi Germaniei o notă diplomatică prin care cere un dialog privind despăgubirile pentru război, a informat ministerul de externe grec, potrivit DPA.

Acum trei ani, o comisie de experţi a estimat valoarea pierderilor cauzate de război Greciei la cel puţin 290 de miliarde de euro. 

Ad

Exit mobile version